Municipalitatea botoşăneană încalcă o hotărâre de Guvern privind taxele şi impozitele locale
Dimensiune font:
Hotărârea privind taxele şi impozitele locale pe 2013 care a fost aprobată pe 28 decembrie 2012 se bate cap în cap cu o hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial în aceeaşi zi.
Prectic, actul normativ emis de municipalitatea botoşăneană prevede menţinerea taxelor şi impozitelor pe clădiri şi pe terenuri la nivelul celor din 2012.
Nu, însă, acelaşi lucru este prevăzut de Hotărârea de Guvern 1.309 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, adoptată pe 27 decembrie. Cabinetul Ponta a decis ca taxele şi impozitele pe clădiri să fie majorate cu 16%, cât a reprezentat inflaţia pe ultimii trei ani.
Cu toate acestea, Primăria a încasat, începând de joi, 3 ianuarie 2013, taxe şi impozite la nivelul celor din 2012, încălcând astfel prevederea guvernamentală.
Primarul Ovidiu Portariuc recunoaşte că este vorba de o nesincronizare şi spune că Guvernul este cel care trebuie să revină asupra actului normativ.
“Intenţia noastră a fost să nu majorăm taxele şi ea a intrat în vigoare. Cetăţenii au început deja să plătească taxele. E o nesincronizare cu cea de la nivel guvernamental“, a afirmat Portariuc.
Guvernul se pare că intenţionează să modifice Codul Fiscal, astfel încât să permită autorităţilor locale să stabilească singure nivelul taxelor şi impozitelor. Până atunci, însă, Hotărârea de Guvern apărută pe 28 decembrie rămâne în vigoare.
Curtea de Conturi ar putea fi pusă în situaţia să impute administraţiei locale neîncasarea taxelor şi impozitelor la nivel stabilit de Executivul central.
Sursa: botosaninews.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau