Pensiile şi alocaţiile vor fi plătite mai devreme
Dimensiune font:
Pensiile, şomajul dar şi alocaţiile vor fi distribuite mult mai devreme decât în mod obişnuit * poştaşii sunt dispuşi să depună un efort sporit şi să ducă banii vasluienilor mai devreme * astfel oamenii se vor putea aproviziona din timp, cu ceea ce au nevoie pentru sărbători
Şeful Oficiului Poştal Vaslui, Nicuţă Marcu a dat asigurări că, aşa cum se procedează în fiecare an în luna decembrie, şi de această dată oamenii îşi vor primi banii mai devreme cu câteva zile. „Ca în fiecare an ne-am mobilizat exemplar, chiar dacă suntem mai puţini. Pensiile, alocaţiile, ajutoarele vor fi achitate în cea mai scurtă perioadă, probabil 7 zile. Avem o colaborare bună cu Casa Judeţeană de Pensii şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi beneficiarii vor intra repede în posesia banilor”, a spus Marcu. Deşi prima zi de plată a pensiilor este de obicei data de 14, în acestă lună cel mai probabil pensionarii îşi vor primi banii începând cu 10 decembrie. Conducerea Casei Judeţene de Pensii dă şi ea asigurări că plăţile vor fi făcute în avans. „Pensiile vor fi plătite mai devreme. 103.000 de pesnionari din judeţul Vaslui vor primi pensiile între 11 şi 23 decembrie”, a spus Isabel Bogdan, director executiv la CJP Vaslui.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau