Peste 1000 de educatoare şi învăţătoare din Suceava ar putea merge la facultate
Dimensiune font:
* peste 1300 de educatoare şi învăţătoare din judeţul Suceava, care nu au studii superioare ar putea să se întoarcă pe băncile şcolii * decizia aparţine Ministerului Educaţiei care vrea să îmbunătăţească astfel calitatea învăţământului * cu sau fără studii superioare, cadrele didactice critică măsura ministerului şi spun că pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu trebuie să iubească copiii şi să aibă multă răbdare * nici directorii de grădiniţe nu sunt de părere că educatoarele cu experienţă, care sunt absolvente ale liceului pedagogic, au nevoie de facultate
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92 aprobată în 18 decembrie 2012 prevede că „educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupau, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani”. Noua decizie a ministerului nu este îmbrăţişată de cadrele didactice din Suceava, care au zeci de ani de experienţă în domeniu, dar care nu au studii superioare. Unele dintre acestea mai au câţiva ani până la pensie şi nu înţeleg de ce acum trebuie să se întoarcă la şcoală, mai ales că de-a lungul timpului au făcut zeci de cursuri de perfecţionare. Doina Cornea, este educatoare cu peste 30 de ani de experienţă. Femeia, care acum predă la grădiniţa „1.2.3” din municipiul Suceava ne-a declarat că noile modificări legislative nu au luat-o prin surprindere deoarece toate guvernele din ultimii ani au umblat înainte de toate la Legea Educaţiei. „Mă surprinde însă faptul că modificările au fost făcute la mijlocul anului de învăţământ. Eu am terminat prestigiosul liceu Pedagocic şi nu m-am simţit niciodată neîmplinită pentru că nu am studii superioare. Am făcut numeroase cursuri de perfecţionare la locul de muncă”, a spus educatoarea. Nici educatoarele cu studii superioare nu sunt de părere că anii petrecuţi pe băncile facultăţii le-au ajutat prea mult în dezvoltarea carierei. Doina Cârciu, care predă tot la grădiniţa „1.2.3.” ne-a spus că a fost şefă de promoţie la liceul Pedagogic. Apoi, a urmat cursurile facultăţii de Filologie de la Iaşi. „Am avut de ales între a fi educator sau profesor şi am ales să fiu educator, pentru că iubesc foarte mult copii”, a spus Doina Cârciu. Educatoarea, care mai are doar câţiva ani până la pensie, ne-a spus că studiile superioare nu au ajutat-o să-şi desfăşoare activitatea la catedră. I-au fost de folos însă cursurile de la liceul Pedagogic. Directorul grădiniţei „1.2.3” din municipiul Suceava a spus că este mulţumită atât de activitatea desfăşurată de educatoarele cu studii superioare, cât şi de cea desfăşurată de educatoarele fără studii medii. Dacă Ministerul Educaţiai nu se răzgândeşte, atunci 1.372 de educatoare şi învăţătoare din Suceava vor trebuie să se înscrie la facultate. Studiile vor costa destul de mult. Dacă vor intra la cu taxă, viitorii studenţi vor trebuie să plătească între 400 şi 500 de euro pe an, taxă de şcolarizare. Aşadar, decizia ministerului ar putea fi mană cerească pentru universităţi.
Oana Şlemco
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau