Pompierii au fost în vizită la Ibăneşti
Dimensiune font:
* ei au desfăşurat aici activităţi de prevenţie a incendiilor
Botoşani - O parte dintre locuitorii comunei Ibăneşti au primit luni, vizita pompierilor şi a membrilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ibăneşti. Aceştia le-au trecut pragul pentru a-i învăţa cum să-şi protejeze casele şi gospodăriile de incendiu. Vizate au fost, în special, persoanele de vârsta a treia, care locuiesc singure şi au probleme de sănătate şi familiile cu mulţi copii. În timp ce membrii SVSU Ibăneşti verificau dacă sunt respectate normele de prevenire a incendiilor la utilizarea sistemelor locale de încălzire (sobe) şi a instalaţiilor electrice, inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Nicolae Iorga” le-au explicat gazdelor cum să-şi protejeze viaţa şi bunurile. Copiii care nu erau acasă au primit aceste sfaturi la şcoală, unde s-a desfăşurat o activitate de informare preventivă. Totodată, au fost distribuite materiale informative.
Acţiunile de la Ibăneşti s-au derulat în cadrul campaniilor naţionale „F.O.C.– Flăcările Omoară Copii” şi „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale!”. Demarate în luna septembrie, în colaborare cu E-ON România, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranţă”, campaniile au ca obiectiv principal cunoaşterea de către cetăţeni a regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor la locuinţe şi gospodării. „ISU Botoşani derulează permanent activităţi de informare, prevenire şi conştientizare a cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi în cazul utilizării necorespunzătoare a instalaţiilor electrice şi a sistemelor locale de încălzire, în scopul scăderii numărului de incendii produse la locuinţe şi gospodării şi, implicit, pentru reducerea numărului victimelor din rândul copiilor”, a declarat plutonier major Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU.
Astăzi, preşedinţii asociaţiilor de proprietari din municipiul Dorohoi vor fi instruiţi pentru a populariza măsurile de prevenire a incendiilor la locuinţele multifamiliale. Acţiunea va fi derulată de inspectori de prevenire în cooperare cu reprezentanţi ai E-ON România.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau