Prefectul Sinescu s-a întâlnit cu ofiţeri ai Serviciului de Protecţie Civilă din Republica Moldova
Dimensiune font:
* prefectul a cerut mai multe informaţii despre funcţionarea sistemului anti-grindină de dincolo de Prut
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu s-a întâlnit, ieri, la Palatul Administrativ, cu o delegaţie formată din ofiţeri ai Serviciului de Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale din Republica Moldova. În cadrul întrevederii, Florin Sinescu a făcut o scurtă trecere în revistă a activităţilor desfăşurate pe linia monitorizării situaţiilor de urgenţă din judeţul Suceava şi măsurile luate pentru gestionarea lor. Prezentată a fost, de asemenea, dotarea de care dispune Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, evidenţiată fiind importanţa comunicării între toate structurile implicate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă. Prefectul de Suceava a adus în discuţie faptul că în Republica Moldova există un sistem funcţional de rachete anti-grindină implementat încă din anul 1960. „Instituţia Prefectului judeţului Suceava a solicitat Guvernului României, încă de anul trecut, fonduri pentru montarea de sisteme anti-grindină care să protejeze judeţul. În judeţ, s-au înregistrat pagube imense produse de ploi şi grindină, în cursul verii trecute fiind afectate peste 12.000 de hectare de culturi agricole. Sperăm ca, prin prezenţa dumneavoastră aici, să putem obţine mai multe informaţii despre funcţionarea acestui sistem. Dorim să ne axăm pe dezvoltarea cooperării cu autorităţile din Republica Moldova, să avem cât mai multe sesiuni de pregătire a lucrătorilor din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă”, le-a spus prefectul Florin Sinescu oaspeţilor moldoveni. La invitaţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, delegaţia ofiţerilor Serviciului de Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale din Republica Moldova se află, în Suceava, pentru o săptămână, într-un schimb de experienţă.
Lidia Diaconu, Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau