Restanţele Justiţiei pentru 2013

default

Dimensiune font:

| 03-01-2013 05:00

* justiţia ieşeană a trecut în 2013 fără să pună punctul pe „i” în câteva dintre procesele sale răsunătoare * abia pentru la anul este programată şi finalizarea noului palat de justiţie

Cum 2012 se apropie de sfârşit, şi justiţia ieşeană îşi face bilanţul. Într-un an cu zeci de mii de procese şi tot felul de scandaluri de corupţie, o privire înapoi arată că au rămas destule probleme nerezolvate. Dosare răsunătoare, cum ar fi cel al tragediei feroviare de la Scânteia, ale ieşenilor care şi-au aruncat în aer blocul sau al celui mai grav caz de violenţă domestică, şi-au găsit rezolvarea, măcar într-o primă fază. Însă destule altele nu au ajuns la final, urmând să aglomereze mesele judecătorilor şi în 2013.


Procese de corupţie maraton


Printre procesele de corupţie care se măsoară cu anii, cap de afiş la Tribunal e cel al poliţiştilor corupţi de la Rutieră. În cazul a 14 agenţi, procurorii vorbesc despre aranjamente vizând aplicarea unor sancţiuni cât mai blânde ori nereţinerea unor documente şoferilor care călcaseră strâmb.
Anchetatorii au interceptat discuţii în care e vorba nu doar despre şoferi oarecare, ci şi despre VIP-uri. Deputatul Relu Fenechiu ar fi fost beneficiarul îngăduinţei lui Răzvan Marciuc, după ce fusese prins de radar, în octombrie 2008. „Era un BMW seria 6 şi era Fenechiu la volan, care mergea cu 200 la oră. L-am oprit, da i-am dat drumul. Ce să-i fac?”, îi spunea Marciuc unui coleg. La ultimul termen, deputatul a negat că ar fi gonit pe şosea, pentru simplul fapt că pe drumurile Iaşului e imposibil să mergi cu 200 km/oră! Procesul va continua în ianuarie.
Pentru judecătorii Curţii de Apel, o adevărată piatră de moară este dosarul poliţiştilor de frontieră de la Albiţa. 47 de agenţi şi ofiţeri, printre care şi şeful PTF, Daniel Corban, sunt acuzaţi de luare de mită şi aderare la un grup infracţional organizat. Potrivit procurorilor, „în perioada noiembrie 2010 -- ianuarie 2011, inculpaţii au pretins, primit ori acceptat, atât în nume propriu cât şi în numele celorlalţi colegi, suma totală de 2.164.800 lei şi alte bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera”.
Poliţiştii au fost prinşi după ce anchetatorii au infiltrat în rândurile lor un investigator sub acoperire şi le-au pus microfoane în tonete. Anchetatorii mai spun că Daniel Corban ştia acoperit subordonaţii, primindu-şi în schimb partea. „Mai mult, acesta, folosindu-se de funcţia de comandă pe care o exercita, proteja activitatea infracţională, primind în schimbul acestei protecţii sume de bani cu titlu de mită”, se mai precizează în rechizitoriu.
Din vara lui 2011, dosarul se tot mută între instanţele din Iaşi, Vaslui şi Bucureşti şi DNA. Recent, el s-a întors la Iaşi, urmând să reînceapă audierile în ianuarie.


Tragedia de la Fundaţie, o nucă tare pentru judecători


Nici procesul tragediei de la Fundaţie nu e aproape de un verdict. Pe 21 martie 2011, vagonul cu numărul 164, condus de Dumitru Cristian Diaconu, a scăpat de sub control şi a izbit în plin cele 6 autoturisme care aşteptau culoarea verde a semaforului. Impactul a fost extrem de violent, o Dacia fiind ruptă în bucăţi, iar un taxi aruncat peste un Chevrolet. Un angajat la Penitenciarului, Daniel Condurache, a fost ucis şi alte cinci persoane rănite. Până la urmă, tramvaiul s-a oprit într-un autobuz. Vatmanului i s-a reproşat că nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic şi configuraţia şoselei, motiv pentru care nu a putut opri tramvaiul în condiţii de securitate. Diaconu a susţinut că a încercat să oprească tramvaiul, dar sistemele n-au funcţionat corect. „Pentru a reduce viteza, am acţionat frâna electrodinamică. A ţinut un contact, două, respectiv o fracţiune de secundă, după care a scăpat, respectiv nu a mai funcţionat deloc. Imediat după aceea am încercat să-i mai dau un contact şi, văzând că nu ţine, m-am ridicat în picioare şi m-a dus până la capăt, trăgând în acelaşi timp frâna de aer. Am strigat cât am putut de tare Nu mai am frâne şi le-am spus călătorilor să fugă cât mai în spate şi să ţină cât mai bine. După aceea am intrat în coliziune cu autovehiculele. Presupun că pasagerii au strigat după ce am spus că nu am frâne, dar eu personal nu am sesizat absolut nimic, fiind complet absorbit de ceea ce făceam. Nu mă consider vinovat de producerea accidentului”, şi-a amintit Diaconu.
Audierile martorilor vor continua şi la anul. „Avem patru-cinci martori pe care încă nu i-am propus. Procedura nu stabileşte un moment pentru a aduce martori în apărare”, ne-a spus dna Anca Drăgoi, avocatul vatmanului.


Planuri de mutare în casă nouă


Nu doar finalizarea unor dosare importante este aşteptată pentru anul viitor, ci şi mutarea în casă nouă a judecătorilor. Demersurile pentru un alt sediu au demarat încă din 2002, fiind concesionat de la municipalitate un teren de 4.700 mp în Târgu Cucu. Iniţial, şefii justiţiei ieşene preconizau că lucrările se vor desfăşura în perioada 2006-2010, însă realitatea le-a contrazis estimările. Până la urmă, banii au venit de la Banca Mondială, printr-un proiect derulat împreună cu Ministerul Justiţiei.
O primă licitaţie, pentru proiectare, nu a fost cu noroc, oficialii Băncii Mondiale cerând repetarea procedurii fiindcă suma cerută era prea mare. Până la urmă, a fost aleasă o firmă din Iaşi, Mihul SRL, care a făcut proiectul în schimbul a 450.000 de euro, fără TVA. Alegerea constructorului s-a făcut tot la New York, câştigătoare fiind declarate JV SC Kranz Eurocenter SRL si SC Conarg Construct SRL, din Piteşti. Valoarea finală a contractului de execuţie se cifrează la 42,845 milioane de lei.
Lucrările au suferit întârzieri încă din iarna trecută. „Aceste întârzieri au fost cauzate de două evenimente neprevăzute: săpăturile la fundaţie s-au realizat, parţial, în regim arheologic din cauza descoperirii de resturi de clădiri cu potenţial arheologic şi s-a realizat şi o deviere a unei conducte magistrale de canalizare, care traversa amplasamentul”, a precizat Biroul Mass-Media de la Ministerul Justiţiei. Teoretic, cel mai târziu în toamna lui 2013, noul palat ar trebui însă finalizat. El ar urma să aibă o suprafaţă construită de 15.506 mp, fiind proiectat să aibă parter, 5 etaje şi două niveluri subterane.
Fără îndoială, 2013 ar putea aduce multe alte surprize, atât în ce priveşte procesele, cât şi „bucătăria” instanţelor. Până atunci însă, magistraţii şi justiţiabilii se pot consola cu gândul că oricând poate fi şi mai rău. (Ştefana Czeller)



 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei