Săteanul acuzat că a scos la produs o fată de 13 ani, lăsat liber
Dimensiune font:
Procurorii DIICOT au suferit o înfrângere în cazul unor traficanţi de minori din Popricani. Eduard Ciobanu, Andrei Ionuţ şi Vasile Nicuşor Iacomi au intrat în vizorul anchetatorilor din septembrie 2013. „Din investigaţiile efectuate a reieşit că, în perioada 2011 – iulie 2013, cei trei tineri au întreţinut cu minora de 13 ani, în repetate rânduri, raporturi sexuale şi au exploatat-o, obligând-o să se prostitueze. Aceasta ar fi fost şantajată şi ameninţată cu difuzarea unor înregistrări video compromiţătoare sau cu exercitarea unor acte de violenţă”, au spus oamenii legii.
Diana era îndrăgostită de Ciobanu, cu care a făcut sex chiar şi în cimitir. Ca să nu vadă pe internet imaginile filmate în timpul partidelor de amor, ea a fost de acord să facă sex şi cu alţi bărbaţi, mai ales şoferi de TIR, în schimbul unor sume cuprinse între 50 şi 70 lei. Pe fir au intrat şi fraţii Iacomi, care au beneficiat la rândul lor de serviciile erotice ale fetei. Pentru ei, procurorii n-au cerut arestarea preventivă. Ciobanu a fost dus la Tribunal cu propunere de arestare, însă aceasta a fost respinsă de judecători. Eu doar l-au obligat să nu părăsească ţara. În plus, tânărul nu are voie să se apropie de fraţii Iacomi, de Diana şi de alţi martori din dosar, să nu se afle în locuinţa fetei şi nici să nu intre în localurile unde se consumă alcool. Procurorii DIICOT pot face recurs. (Dan Constantinescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau