Scandal cu mascaţi în clubul Ranch
Dimensiune font:
* clienţii au fost fugăriţi de poliţişti * măsura a fost luată pentru că nu s-a respectat programul de funcţionare impus de Primărie
Clienţii clubului „Ranch” din municipiul Suceava a fost trimişi acasă de poliţişti, în timpul unei razii care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Poliţiştii au luat această măsură deoarece clubul nu a respectat programul de funcţionare impus de Primăria Suceava, ca urmare a actelor de violenţă înregistrate în 2012. Clubul trebuia să se închidă la ora 24 deoarece anul trecut a fost scena mai multor bătăi, care s-au lăsat cu vărsare de sânge. Două persoane au fost înjunghiate în Ranch în anul 2012.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie, Ionuţ Epureanu, în timpul raziei din noapte de sâmbătă spre duminică, poliţiştii au aprins luminile localului şi le-au cerut clienţilor să plece acasă. O parte dintre petrecăreţi s-au opus verbal. Tinerii au fost legitimaţi şi conduşi de poliţişti spre ieşirea din club. Acţiunea poliţiştilor suceveni nu a vizat doar clubul Ranch, ci şi alte 14 discoteci şi cluburi din judeţ. În total, în municipiul Suceava au fost verificate şapte cluburi, fiind legitimaţi peste 300 de tineri.
Oana Şlemco, Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau