Şi-a tăiat întâi porcul, apoi ginerele
Dimensiune font:
Un bătrân din Gâşteşti a fost pedepsit de judecătorii Tribunalului fiindcă, de Crăciun, şi-a tăiat... ginerele. Pe 20 decembrie 2012, Nicolae Baciu (70 de ani) şi ginerele său, Aurel Petrescu, au sacrificat un godac şi l-au pârlit, timp în care s-au cinstit din belşug cu ţuică. Când s-au apucat să spele porcul însă, bărbaţii s-au luat la ceartă. Petrescu i-a spus socrului că nu procedează cum trebuie şi s-a ajuns rapid la îmbrânceli. Cum pământul din ogradă era acoperit de zăpadă, iar cei doi întrecuseră măsura cu băutura, s-au prăbuşit. Petrescu a aterizat peste Baciu, care a scos cuţitul şi i l-a înfipt în piept. Nevasta lui Petrescu a venit într-un suflet şi l-a ajutat să se ridice, însă bărbatul n-a mai ajuns decât la treptele casei. În faţa procurorilor, septuagenarul a susţinut la un moment dat că ginerele a căzut pur şi simplu în cuţitul său. Ajuns la instanţă însă, şi-a recunoscut vina şi a cerut să fie judecat în baza probelor adunate de procurori, ceea ce i-a adus o reducere a pedepsei. Ieri, pentru omor, Baciu a fost condamnat la 6 ani de închisoare. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau