SUSANU CLINIC-Mezohair (tratamentul împotriva alopeciei)
Dimensiune font:
Stresul cotidian, precum şi necesitatea de a vopsi sau coafa părul, lipsa anumitor principii nutritive din alimentație duc de multe ori la căderea exagerată a părului, atât la femei cât şi la bărbaţi. În ultima vreme, tot mai multe persoane sunt afectate şi la vârste din ce în ce mai tinere.
Tratamentul denumit mezohair reprezintă injectarea cu ajutorul unor ace foarte fine a unor substanţe cu rol regenerator la nivelul zonei din pielea scalpului unde se găseşte foliculul de păr. De regulă se foloseşte un amestec de factori cu funcţie şi roluri diferite:
• stimularea procesului de formare de noi vase de sânge (angiogeneza),
• stimularea foliculului să sintetizeze firul de păr, minerale, vitamine, citokine cu rol în producerea firului de păr,
• elemente care inhibă substanţe din organism implicate în căderea accelerată a părului.
Procedura este extrem de simplă, fiind foarte bine tolerată de majoritatea pacienţilor.
În general se recomandă un număr de 5 şedinţe la interval de 7-10 zile, pentru pacienţii cu alopecie moderată. În cazul pacienţilor cu alopecie severă, se recomandă repetarea tratamentului după 3 luni de la încheierea primului tratament. După primele două şedinţe se constată diminuarea importantă a căderii părului, cu îndesirea acestuia la 3 luni de la începerea tratamentului.
În general, efectele tratamentului sunt stabile pentru o perioadă lungă de timp, fiind necesară o terapie de întreţinere de o şedinţă la 6/12 luni (în funcţie de severitatea alopeciei iniţiale).
Susanu Clinic – Chirurgie Plastică, Estetică şi Reconstructivă
A: Exclusive Residence, Bloc A7, Parter, Strada Petre Andrei, Iași 700495, România
T: 0730-787268, 0730-SUSANU; E: office@susanuclinic.ro; W: www.susanuclinic.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau