Taxiurile nevopsite în galben nu mai pot prelua clienţi
Dimensiune font:
* aşa prevede o hotărâre a Consiliului Local * astfel, în perioada 1 ianuarie 2011-1 ianuarie 2013, toate taximetrele din trafic trebuiau să adopte obligatoriu culoarea galbenă
Începând cu primele zile ale noului an, în municipiu intră în vigoare o hotărâre a Consiliului Local care prevede obligaţia prezenţei în trafic doar a taximetrelor vopsite în culoarea galbenă. În ultima şedinţă ordinară a deliberativului sucevean, cea de la finele lui 2012, la solicitarea unor taximetrişti, primarul Ion Lungu a propus prelungirea cu încă 1 an a perioadei în care prestatorii de servicii de transport persoane în regim taxi trebuiau deja să se conformeze. Membrii legislativului au respins propunerea edilului şef, motivând că sunt prea puţini operatori care nu şi-au vopsit deja maşinile şi că, pe deasupra, o asemenea măsură i-ar discrimina pe taximetriştii care au făcut eforturi financiare, intrând la timp în legalitate. Vopsirea taximetrelor în culoare galbenă are o lungă istorie. Astfel, la începutul lui 2004, consilierii locali modificau Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea activităţii de în regim taxi, adăugând un nou articol, prin care se menţiona că autovehiculele pentru transportul de persoane şi bunuri vor avea obligatoriu culoarea galbenă, începând cu 1 iulie. Aceasta după ce, Regulamentul votat înspre sfârşitul lui 2003 dădea la dispoziţie, pentru vopsirea autoturismelor, un interval de maxim de 3 luni de zile. Şi această decizie a fost amânată, noua Lege a taximetriei - care introducea şi obligaţia dotării cu însemne specifice şi aparate de taxat - fiind inaplicabilă. „Legea taximetriei a fost amânată cu 6 luni din cauza imposibilităţii aplicării ei. Aceasta întrucât trebuie constituite anumite organisme care să autorizeze şi să licenţieze, şi care în prezent nu există”, spunea, la acea dată, viceprimarul Simion Botezatu. La începutul lui 2011, intra în vigoare o nouă prevedere legală a Consiliului Local care stipula că, până la începutul lui 2013, toate autoturismele din transportul sucevean de persoane în regim taxi vor avea culoarea galbenă. Este vorba despre reglementarea din august 2010, aceasta statuând că eliberarea autorizaţiilor este interzisă către solicitanţii care nu deţin maşini galbene. „Începând cu 2011, toate maşinile introduse în vederea efectuării acestui serviciu trebuie să aibă culoarea galbenă”, anunţa viceprimarul Lucian Harşovschi.
Lidia Diaconu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau