Termen limită pentru depunerea declaraţiilor fiscale
Dimensiune font:
Sunt exceptaţi contribuabilii care desfăşoară exclusiv activităţi într-o formă de asociere
Până pe 10 iunie trebuie depusă declaraţia de înregistrare fiscală sau cea de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesiuni libere. Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice(AJFP), Oana Violeta Apetrea, precizează că „Formularul 070” se depune de către contribuabilii persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesiuni libere. Acelaşi termen este valabil, de asemenea, pentru depunerea „Formularului 020”, de către persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesiuni libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA, în urma depăşirii plafonului legal de scutire.
Declaraţii privind anularea înregistrării în scopuri TVA
Tot data de 10 iunie este termenul limită pentru depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală sau de menţiuni, după caz, pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, informează AJFP. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Oana Violeta Apetrea precizează că „Formularul 010” trebuie depus de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA, în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Nu în cele din urmă, 10 iunie este ultima zi pentru depunerea declaraţiei de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, care în cursul unui an calendaristic nu depăşesc plafonul de scutire prevăzut de Codul fiscal.
Lidia DIACONU
„Formularul 096” trebuie înaintat de către persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care doresc să fie scoase din evidenţă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau