Traficant de persoane prins în Anglia şi extrădat la Suceava
Dimensiune font:
În arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), a fost băgat ieri, Dorin B. de 36 ani, din comuna Frătăuţii Noi, arestat în Anglia în luna aprilie 2012 şi extrădat miercuri, seară pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti. Împotriva acestuia Curtea de Apel Suceava a emis, în lipsă, mandatul de arestare preventivă pentru 29 de zile încă de acum doi ani. Inculpatul este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi pentru trafic de persoane. Acesta a fost dat în urmărire internaţională fiind prins în Anglia anul trecut în luna aprilie. Ieri seară a fost extrădat fiind preluat de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Suceava şi prezentat Curţii de Apel Suceava, care a confirmat mandatul de arestare preventivă. Începând cu luna septembrie 2008 şi până în luna iulie 2009, împreună cu alţi inculpaţi, Dorin B. a constituit un grup infracţional organizat, făcând trafic de persoane în scopul obţinerii de beneficii financiare. Astfel, în luna aprilie a anului trecut în urma colaborării cu autorităţile judiciare britanice, cel în cauză a fost depistat şi arestat. Bărbatul din Frătăuţii Noi va executa mandatul de arestare preventivă de 29 de zile urmând să fie cercetat penal pentru infracţiunile comise.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau