Un ieşean a ieșit din pușcărie, dar are interzis să meargă acasă în următorii 5 ani
Dimensiune font:
Absolvent a doar şapte clase şi cu multe internări la Socola, Ioan H. a ajuns în puşcărie la sfârşitul lui 2019, după ce şi-a stâlcit în bătaie nevasta. Femeia, pe nume Ana, a stat internată în spital câteva săptămâni, iar el a fost condamnat la un an şi nouă luni de închisoare cu executare. Prin sentinţa de atunci, i s-a mai dat o pedeapsă complementară şi anume că, vreme de cinci ani, nu are voie să comunice cu Ana şi nici să se apropie la o distanţă mai mică de 100 metri de locuinţa acesteia. De fapt, locuinţa comună, situată într-o comună din apropierea Iaşului.
În puşcărie, Ioan a muncit cu îndârjire şi mult zel, a fost disciplinat, dar n-a reuşit să ducă la capăt niciun program educaţional pentru simplul motiv că nu-l duce capul.
Pe 11 mai a.c. s-a împlinit termenul la care putea cere liberarea condiţionată, iar cei de la Penitenciarul Iaşi i-au întocmit o caracterizare favorabilă pe care au înaintat-o instanţei. Sărac şi încet la minte, deţinutul a avut un avocat din oficiu. Acesta şi-a făcut treaba foarte bine şi, la dezbaterile pe fond ce au avut loc vinerea trecută, a subliniat că „persoana condamnată și-a dedicat timpul muncii și nu învățăturii”, răspunzând astfel obiecţiunilor ridicate de procuror.
Magistraţii l-au întrebat pe Ioan ce are de gând să facă şi unde va locui, în condiţiile în care nu are voie să se apropie de domiciliul soţiei. Acesta a răspuns că, oricum, n-avea de gând să se ducă acolo, că va locui cu părinţii pentru a putea avea grijă de mama sa, care este bolnavă şi pentru a-l ajuta pe tatăl său, care este singurul întreţinător al familiei. Judecătorii au fost convinşi de pledoariile avocatului şi condamnatului şi au decis liberarea condiţionată. Ioan a părăsit, alaltăieri, închisoarea în care a stat un an şi jumătate. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau