Un remarcabil artist ieşean a cântat la Paris pentru olimpicii români
Dimensiune font:
* după aproape zece ani de studii în Statele Unite ale Americii, la Austin, Texas, acesta se întoarce la Iași, pentru a fortifica şi a dezvolta comunitatea chitarei clasice
La Casa României de la Paris, Ambasada României în Franța a organizat un concert-eveniment pentru celebrarea excelenţei sportivilor români aflaţi la Jocurile Olimpice. Protagonişti au fost violonistul Alexandru Tomescu şi chitaristul ieşean de muzică clasică Dragoș Ilie, fapt onorant pentru oraşul nostru. Cei doi au interpretat primul caiet ,,Centone di Sonate”. care conține șase sonate pentru chitară și vioară. La manifestare au fost prezenţi Laurence Patrice, vice-primar al Parisului, Elisabeta Lipa, președintele Agenției Naționale pentru Sport, ambasadori și membri ai corpului diplomatic, personalități sportive, membri ai diasporei românești, precum și o parte a lotului olimpic de canotaj, cel mai medaliat de până acum.
Remarcabilul interpret Dragoș Ilie a ajuns la Paris după ce a susţinut cu succes examenul de cadru didactic la Universitatea de Arte ,,George Enescu” din Iaşi. După aproape zece ani de studii în Statele Unite ale Americii, la Austin, Texas, acesta se întoarce în oraşul natal, pentru a fortifica şi a dezvolta comunitatea chitarei clasice, după cum ne-a mărturisit. „Există deja condiţii pentru aceasta. Avem o clasă valoroasă de chitară la Liceul de Arte, pe care l-am absolvit şi eu, cu fostul meu profesor Marius Ţâmpău. La Universitatea de Arte din Iaşi, studenţiiau privilegiul de a avea un pasionat cadru didactic şi un interpret talentat, lector univ Dan Alexandru Arhire. Mă voi alătura lor pentru a atrage cât mai mulţi adolescenţi spre acest instrument, dar şi de a atrage publicul tot mai mult spre această muzică. Chitara este un instrument foarte atractiv şi accesibil. Din păcate, unii oameni nu asociază acest instrument cu muzica clasică, deşi există un repertoriu vast şi plăcut”, ne-a mărturisit remarcabilul artist ieșean.
Dragoş Ilie a început să cânte la chitară din primele clase de şcoală. A fost câştigătorul Olimpiadei Naţionale de profil în ultimii doi ani de liceu şi a studiat, apoi, cu regretatul profesor Daniel Dragomirescu, la Universitatea ieşeană.
A fost admis la studii în Statele Unite ale Americii, finalizându-şi studiile la „Schwob School of Music” - Universitatea de Stat Columbus, la clasa compozitorului și pedagogului Andrew Zohn. In continuare, el a urmat studiile doctorale la Universitatea din Austin, Texas, cu renumitul interpret, artist de înregistrări și profesor Adam Holzman, Dragoş fiind, concomitent, şi profesor asistent pentru aceeași instituție.
Pasiuneasa profundă i-a adus numeroase burse pentru studii, sectacole şi concursuri. Tânărul artist s-a evidenţiat în peste 40 de competiții internaționale, obţinând peste 20 de mari premii. Între acestea, Festivalul Internațional de la Koblenz, Festivalul Internațional de Chitară Changsha, Concursul Internațional de Chitară Tokyo, Festivalul de Chitară Indiana, Simpozionul de Chitară Columbus, Concursul de Chitară Texas A&M și Festivalul de Chitară din Florida.
A predat cursuri de master și ateliere în Statele Unite și Europa. A susţinut spectacole cu Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” și Orchestra Națională a Radio din România. În vara anului 2022, Dragoș Ilie s-a alăturat proiectului „Stradivarius Tour - Paganini Magic” alături de celebrul violonist român Alexandru Tomescu. Cei doi au interpretat primul caiet de sonate pentru vioară și chitară, Centone di Sonate, în 17 concerte în 13 orașe.
Lucian VLAD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau