Un şofer de ambulanţă beat a provocat un carambol la bariera Leţcani
Dimensiune font:
Un şofer de ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi a provocat ieri dimineaţă un accident rutier soldat cu patru victime. Ambulanţa la volanul căreia se afla Gheorghe G. şi care transporta o gravidă la Iaşi, la trecerea la nivel cu calea ferată la intrarea în Leţcani, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a intrat într-un autoturism Opel condus de Ovidiu E. care staţiona în coloană, la barieră. Acesta, la rândul lui, a fost proiectat într-un microbuz plin cu pasageri, aflat în faţă. În urma impactului au rezultat patru victime: şoferul şi doi pasageri din Opel şi asistenta de pe salvare. Victimele au fost transportate la spital. Din primele cercetări s-a constatat că şoferul de pe ambulanţă avea o alcoolemie de 0,29 la mie. El s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fiindu-i reţinut permisul de conducere. De precizat că la momentul impactului ambulanţa avea doar semnalele luminoase puse în funcţiune.
(A. Hurbea)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau