Un vasluian și-a dat foc la casă
Dimensiune font:
Un bărbat şi-ar fi incendiat, miercuri noaptea, locuinţa din localitatea Armăşoaia, comuna Pungeşti, după care s-a sinucis, el fiind găsit spânzurat într-un copac din grădina casei.
Pompieri militari din cadrul Detaşamentului Vaslui şi de la Punctul de Lucru Ivăneşti au intervenit cu trei autospeciale, pentru limitarea şi lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregii locuinţe, existând pericolul de extindere la o anexă gospodărească şi la un adăpost pentru păsări.
"După aproximativ trei ore, incendiul a fost lichidat, locuinţa fiind distrusă în proporţie de 80%. În interiorul locuinţei nu au fost găsite persoane rănite ori intoxicate. Majoritatea bunurilor aflate în interior au ars ori au fost degradate. Pompierii militari au salvat anexa gospodărească şi adăpostul pentru animale. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spaţiu închis. La scurt timp după ce echipajele de intervenţie au ajuns la bază, în dispeceratul comun 112 a fost înregistrat un apel telefonic prin care se anunţa faptul că într-un copac din grădina aceleiaşi gospodării a fost găsit un bărbat spânzurat. La faţa locului a intervenit o ambulanţă SMURD, însă victima era decedată", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii incidentului.
Din primele informaţii, bărbatul ar fi incendiat locuinţa după care s-ar fi sinucis. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi ameninţat în ultimele zile că va da foc casei şi se va spânzura.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau