Universitatea din Suceava va atribui două titluri Doctor Honoris Causa
Dimensiune font:
* acestea vor fi atribuite academicienilor Alexandru Surdu şi Alexandru Boboc
La finalul acestei săptămâni, în urma hotărârii Senatului Universităţii „Ştefan cel Mare” (USV) Suceava vor fi decernate două titluri de Doctor Honoris Causa. Astfel, vineri 12 aprilie, distincţia va fi atribuită academicianului Alexandru Surdu, preşedintele Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie a Academiei Române şi director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei, iar sâmbătă, 13 aprilie, academicianului Alexandru Boboc - unul din cei mai reputaţi şi respectaţi specialişti din ţară în istoria filosofiei, îndeosebi a filosofiei moderne şi contemporane.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau