Viscol pe Rarău
Dimensiune font:
Stratul de zăpadă atinge în mai multe zone din masivul Călimani 60 de cm, iar în zonele viscolite sunt acumulări de zăpadă de doi metri, a informat şeful Salvamont Suceava, Voicu Raia. Potrivit oficialului, din cauza vântului puternic care a suflat şi cu peste 100 km/h, zăpada măsoară frecvent 60 de centimetri iar acolo unde a fost viscolită şi depusă pe jgheaburi s-au format cornişe şi depozite de zăpadă cu acumulări de aproximativ doi metri.
Şeful Salvamont Suceava a spus că în zonele împădurite pot exista arbori doborâţi de vânt, dar până acum nu se ştie exact unde şi din acest motiv turiştii care merg pe munte sunt rugaţi să dea dovadă de mare prudenţă şi să anunţe căderile de arbori.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau