Motivarea CCR în cazul alegerilor parlamentare: 'Astfel de cereri cu caracter imaginar nu pot forma obiectul unei jurisdicţii'

Judecătorii CCR au publicat, marți, motivarea deciziei potrivit căreia Parlamentul are dreptul să stabilească data alegerilor parlamentare. Criticile de neconstituţionalitate vizau legea care a mutat de la Guvern la Parlament decizia stabilirii datei alegerilor parlamentare. „Nicio autoritate publică îndrituită să sesizeze Curtea Constituţională nu îşi poate fundamenta o critică de neconstituţionalitate pe presupuse atitudini/ conduite/ fapte/ acte eventuale ce s-ar petrece în viitor. Astfel de cereri cu caracter imaginar nu pot forma obiectul unei jurisdicţii”, afirmă CCR, cu privire la unul din capetele de acuzare, cel referitor la riscul ca parlamentarii să-și prelungească abuziv mandatele prin amânarea alegerilor.

 

 De asemenea, CCR spune că recomandarea Comisiei de la Veneția privind evitarea schimbării legislației electorale cu 6 luni înainte de alegeri nu se poate aplica în acest caz.

Judecătorii CCR au mai decis că în cazul prelungirii mandatului Parlamentului, stabilirea datei alegerilor nu poate fi făcută de Guvern, ci doar de Parlament, or în actualul context epidemiologic riscul există așa că este normal ca data alegerilor să treacă în dreptul prerogativelor Parlamentului.

 

1. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că modificarea competenței autorităţilor publice în vederea stabilirii datei alegerilor parlamentare creează un cadru legislativ special doar pentru următoarele alegeri parlamentare, iar o atare modificare, realizată cu mai puțin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigențele art.1 alin.(5) din Constituție în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii și cea a securității raporturilor juridice (...) Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că reconfigurarea competenței autorităţilor publice de a stabili data alegerilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, cu consecinţa că data respectivă se va stabili printr-un act de reglementare primară, nu este un aspect esenţial al legii electorale, care să intre sub incidenţa principiului securităţii juridice. O asemenea opţiune a legiuitorului vizează un aspect ce ţine de repartizarea de competenţe între autorităţile publice, astfel că nici alegătorul nu este dezorientat de o atare schimbare de competenţă şi nici opţiunea sa politică în cadrul procesului electoral sau rezultatul alegerilor nu este influenţat/ă sau deturnat/ă. (...) Codul bunelor practici în materie electorală, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale privitoare la asigurarea securităţii juridice a cetăţeanului în contextul alegerilor au menirea de a proteja cetăţeanul [alegătorul] de orice modificări legislative care îngreunează înţelegerea şi exercitarea scrutinului electoral ori a modului de votare. Astfel, modificarea autorităţii competente să stabilească data alegerilor nu impietează cu nimic asupra securităţii juridice a cetăţeanului, din contră, este menită să asigure o valorificare în condiţii optime a drepturilor electorale ţinând seama de situaţia epidemiologică existentă.

2. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că, în actualul context, adoptarea unei legi prin care se stabilește data alegerilor parlamentare devine cu atât mai problematică în situația în care ar interveni una dintre cauzele care determină prelungirea de drept a mandatului Parlamentului. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că îngrijorarea autorilor sesizării constă în faptul că, în eventualitatea instituirii stării de urgenţă, data alegerilor stabilită prin lege să cadă, prin forţa lucrurilor, exact în această perioadă. Însă adoptarea unei legi sau hotărâri a Guvernului de stabilire a datei alegerilor comportă aceeaşi problemă în relaţia cu textul constituţional antereferit. Astfel, dacă se instituie starea de urgenţă, indiferent că legea sau hotărârea Guvernului este cea care stabileşte data alegerilor, mandatul Camerelor se prelungeşte de drept, Parlamentului sau Guvernului, după caz, revenindu-le sarcina de a stabili data alegerilor într-un interval de 3 luni de la data încetării prelungirii de drept a mandatului Camerelor. Astfel, nu există nicio incompatibilitate între instituirea stării de urgenţă, prin decret al Preşedintelui României, şi stabilirea datei alegerilor prin lege sau hotărâre a Guvernului. De asemenea, Curtea reţine că pe perioada prelungirii de drept a mandatului Camerelor, în ipoteza art.63 alin.(1) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a adopta legi organice, cu alte cuvinte, poate răspunde în mod corespunzător unei asemenea situaţii neprevăzute. Faptul că procedura de adoptare a unei legi este mai anevoioasă decât a unei hotărâri a Guvernului nu este un aspect de constituţionalitate, ci unul factual. Prin urmare, un asemenea argument, corelat cu art.1 alin.(5) din Constituţie, nu poate fi susţinut, rigiditatea/ lentoarea inerentă a procedurii parlamentare neputând duce în sine la încălcarea textului constituţional antereferit. Temerile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate în sensul că Parlamentul ar putea să nu adopte respectiva lege într-un timp util nu se justifică, pentru că orice autoritate publică [Parlament/ Guvern] trebuie să acţioneze potrivit Constituţiei şi cu respectarea normelor de loialitate constituţională. Prin urmare, o normă juridică nu poate fi neconstituţională numai pentru faptul că ar exista posibilitatea ca o autoritate publică desemnată prin aceasta să nu adopte un act sau să acţioneze împotriva Constituţiei. Totodată, nu se poate susţine că Guvernul ar fi mai responsabil decât Parlamentul sau invers, ambele autorităţi publice bucurându-se de aceeaşi prezumţie de exercitare a competenţelor lor în acord cu Constituţia şi legea.

3. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că Parlamentul dobândește competența de a stabili data alegerilor în mod discreționar, cu ignorarea regulilor stabilite de art.63 din Constituție, putându-se ajunge la prelungirea mandatului actualului Parlament, în afara cadrului constituțional (...) dacă Parlamentul apreciază că există incertitudini cu privire la organizarea alegerilor în cadrul acestui termen datorată situaţiei din ţară, are obligaţia constituţională de a retrage, în mod temporar, competenţa acordată Guvernului, asumându-şi astfel şi decizia politică de a organiza alegerile după expirarea mandatului, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice din ţară. Având în vedere art.63 alin.(2) din Constituţie, Guvernul oricum nu are competența de a stabili o dată a alegerilor după expirarea duratei mandatului Camerelor (...) Rezultă că asumarea voinţei politice de a organiza alegeri peste termen – după expirarea duratei mandatului Parlamentului – nu poate fi realizată de Guvern, ci numai de Parlament. Decizia politică de organizare a alegerilor parlamentare după expirarea duratei mandatului Camerelor, cu consecinţa prelungirii de drept a mandatului acestora (...) Parlamentul are deplina competenţă de a stabili data alegerilor printr-o lege ordinară sau organică, după caz, în funcţie de decizia politică de a organiza alegeri în interiorul mandatului Camerelor sau în termenul de 3 luni consecutiv expirării acestuia. În lipsa unei legi de stabilire a datei alegerilor parlamentare, acestea pot avea loc doar în interiorul duratei mandatului de 4 ani al Camerelor, alegerile organizându-se la termen, pe când, în condiţiile unei asemenea legi, se pot organiza alegeri parlamentare atât la termen, cât şi peste termen, decizia politică în acest sens aparţinând în exclusivitate Parlamentului.

4. Autorii obiecției de neconstituţionalitate susţin că, în situația stabilirii unei date cu depășirea termenului constituțional prevăzut de art.63, se ajunge și la încălcarea dispozițiilor art.36 și ale art.37 din Constituție, referitoare la dreptul de a alege și cel de a fi ales. Cu privire la această critică, Curtea reiterează faptul că eventualele temeri în sensul că Parlamentul ar putea să nu adopte respectiva lege într-un timp util nu se justifică, pentru că orice autoritate publică [Parlament/ Guvern] trebuie să acţioneze potrivit Constituţiei şi cu respectarea normelor de loialitate constituţională. Nicio autoritate publică îndrituită să sesizeze Curtea Constituţională nu îşi poate fundamenta o critică de neconstituţionalitate pe presupuse atitudini/ conduite/ fapte/ acte eventuale ce s-ar petrece în viitor. Astfel de cereri cu caracter imaginar nu pot forma obiectul unei jurisdicţii, neputând fi deduse nici judecăţii instanţelor judecătoreşti, nici a Curţii Constituţionale. Prin urmare, o normă juridică nu poate fi neconstituţională numai pentru faptul că ar exista posibilitatea ca o autoritate publică desemnată prin aceasta să nu adopte un act sau să acţioneze împotriva Constituţiei 

 

Motivarea integrala aici .