Realegerea lui Donald Trump pune NATO pe jar? Mark Rutte neagă cele mai grave speculații
Dimensiune font:
Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, este încrezător că Statele Unite ale Americii vor rămâne în alianţa militară chiar dacă Donald Trump câştigă alegerile de marţi şi redevine preşedinte, relatează dpa. Într-un interviu difuzat luni seara pe postul german ZDF, Rutte a afirmat că, în opinia sa, ambii candidaţi la preşedinţia SUA, atât republicanul Trump cât şi democrata Kamala Harris, susţin Alianţa nord-atlantică.
Atât republicanii, cât şi democraţii înţeleg că NATO serveşte nu doar securităţii Europei, ci şi securităţii SUA, a spus secretarul general al alianţei, adăugând că un preşedinte are datoria de a asigura securitatea ţării sale.
Potrivit lui Rutte, amândoi candidaţii la preşedinţia SUA sunt conştienţi că securitatea Statelor Unite este strâns legată de NATO.
Declaraţii făcute în trecut de Trump au ridicat semne de întrebare în ce priveşte ataşamentul deplin al SUA, sub conducerea sa, faţă de angajamentul de apărare reciprocă al aliaţilor din NATO. Trump a ameninţat chiar de câteva ori cu retragerea Statelor Unite din alianţă, aminteşte dpa.
Mark Rutte, fost premier olandez care şi-a început mandatul de secretar general al NATO pe 1 octombrie, este cunoscut ca având o abilitate specială de a comunica cu Trump şi ar fi avut o relaţie relativ bună cu acesta. Cu prilejul unei întâlniri a celor doi, în 2019, când Rutte era premier, Trump a declarat că au devenit prieteni, mai menţionează dpa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau