Primul poligon de pregătire ISU-SMURD, inaugurat la Iaşi

1poligon

Dimensiune font:

| 12-02-2023 08:28

* poligonul asigură pregătirea de specialitate a personalului de intervenţie din România şi Republica Moldova la cele mai înalte standarde * investiţia este realizată din fonduri europene şi a costat aproximativ 4 milioane de euro

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, s-au aflat în cursul dimineţii de ieri la Iaşi. Cei doi au participat la inaugurarea poligonului de pregătire în situaţii de urgenţă pentru pompieri şi personalul SMURD. La eveniment au participat  şi şefi din administraţia ieşeană. Ministrului i-a plăcut ceea ce a descoperit la Iaşi, aşa că vrea să vadă astfel de locuri de antrenament şi în alte judeţe.

Poligonul de la Iaşi este primul de acest gen din ţară. El asigură pregătirea de specialitate a personalului de intervenţie din România şi Republica Moldova.

Situat la marginea oraşului, poligonul de pregătire în situaţii de urgenţă pentru pompieri şi personalul SMURD este unicul din ţară în care atât pompierii cât şi salvatorii de la SMURD se pot antrena. Investiţia este realizată din fonduri europene pentru zona transfrontalieră România - Republica Moldova şi a costat aproximativ patru milioane de euro. „După 7-8 ani de pregătire, de investiţii din fonduri europene de peste 1 miliard de euro, bani care au intrat în dotări, echipamente, autospeciale, elicoptere, avioane şi în pregătirea salvatorilor români, iată că România a devenit furnizor de protecţie civilă la nivel european”, a spus ministrul de Interne, Lucian Bode.

Pregătire ca în filmele de acţiune

Poligonul de la Iaşi este primul de acest gen din ţară. El asigură pregătirea de specialitate a personalului de intervenţie din România şi Republica Moldova la cele mai înalte standarde a personalului care execută misiuni de cercetare şi evaluare CBRN, pirotehnic, căutare canină, alpinism, intervenţii în mediul acvatic, stingere, acordare de prim ajutor calificat şi descarcerare, salvări de la înălţimi, căutare şi salvare din medii ostile vieţii (dărâmături, subsoluri, tuneluri, puţuri şi grote etc.), precum şi a altor structuri operative, pentru creşterea capacităţii motrice, armonizarea lucrului în echipă şi, totodată, creşterea eficienţei intervenţiei în diferite situaţii de urgenţă.

Totodată, platforma heliportuară are în dotare sisteme de balizaj şi permite aterizarea pe timp de noapte, alimentarea cu energie electrică şi are şi un rezervor de combustibil (tip tip Jet A1), care permite alimentarea elicopterelor.

În incinta poligonului se află o casă de căutare pentru simularea activităţilor de salvare, un container de foc, un labirint pentru creşterea capacităţii la efort, precum şi o zonă amenajată pentru salvări din medii ostile. În cadrul poligonului a fost construită şi o clădire administrativă care asigura pregătirea şi cazarea a 50 de persoane, însă anual se pot antrena aici sute de salvatori din România şi Republica Moldova.

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul instrumentului European de Vecinătate prin Programul Operaţional Comun România-Republica Moldova 2014-2020.

Ministrul, impresionat de poligon

După o vizită scurtată de un ger de crapă pietrele, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, s-a declarat impresionat de ceea ce a văzut că au construit ieşenii şi, ca atare, a lăudat iniţiativa acestora. De altfel, Bode a spus că  profesionalismul salvatorilor romani este cunoscut nu doar în interiorul graniţelor, ci şi înafara lor. „Această investiţie de peste 4 milioane de euro, din cei 10 milioane de euro, cât reprezintă întreg proiectul Axa de finanţare SMURD 2, este necesară cu atât mai mult cu cât vedem ce se întâmplă în aceste zile în Turcia. Apreciem foarte mult faptul că, iată, după 7-8 ani de pregătire, de investiţii din fonduri europene de peste 1 miliard de euro, bani care au intrat în dotări, echipamente, autospeciale, elicoptere, avioane, şi în pregătirea salvatorilor români, iată că România a devenit furnizor de protecţie civilă la nivel european”, a spus ministrul Lucian Bode, care a anunţat că acest tip de proiecte va fi dezvoltat şi în alte localităţi. "Cu siguranţă vom continua acest gen de proiecte şi le vom dezvolta şi în alte localităţi, şi în alte zone ale ţării, pentru că sunt necesare. Fonduri exista, determinare există", spus ministrul Bode.

Niciodată nu suntem pregătiţi în fața naturii

Ministrul Lucian Bode a spus că oricât de bine pregătiţi am fi, „niciodată nu putem să spunem că suntem sută la sută pregătiţi în situaţii de catastrofe”. El a dat exemplul Turciei, care de câteva zile este afectată de mari cutremure. „România este mult mai pregătită în raport cu ceea ce puteam să oferim în anul 2007, spre exemplu. Un miliard de euro a intrat în dotari şi în echipamentele salvatorilor. Pe de altă parte, fiecare judeţ are, prin ISU, echipamente specifice, salvatori pregătiţi ca într-o situaţie critică să poată interveni imediat în fiecare judeţ din România. De aceea spun că nu suntem sută la sută pregătiţi pentru astfel de catastrofe, dar suntem mult mai bine pregătiţi faţă de cum eram în urmă cu câţiva ani”, a spus Lucian Bode. Laura RADU, Denisa PINTILIE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
GALERIE FOTO -- Accident grav la Suceava. Un BMW a luat foc. Au murit trei oameni
26/12/2024 17:47

Un grav accident rutier s-a produs, joi, pe drumul naţional DN 2, pe raza localităţii Forăşti din judeţul Suceava. În accident au fost implicate o cisternă care transporta lapte şi un autoturism, ...

Clopoțeii de Crăciun și vibrația digitală. Povestea preotului în Era Revolut și WhatsApp
26/12/2024 16:46

Pe ulitele satelor din jurul Iasului, sunetul clopoteilor preotului anuntă sosirea Ajunului Crăciunului. Este o imagine care isi are rădăcinile in veacuri de traditii: un părinte cu traista plină de tăma ...

O cisternă și o mașină au luat foc, într-un accident teribil din Suceava. Trei persoane, între care un copil, au murit
26/12/2024 15:18

Un accident intre o cisternă si o masină, pe DN 2, langă Rosiori, judetul Suceava, a provocat un incendiu si rănirea a patru persoane. Rectificare de ultim moment Trei persoane au fost identificate in aut ...

Fraude informatice de sărbători
26/12/2024 14:15

Poliţiştii ne indeamnă să fim foarte atenţi la aşa-zisele super-oferte de sărbători. În judeţul Vaslui oamenii legii au constatat o inmulţire a inşelăciunilor online, prin promovarea unor anu ...

Acces gratuit la un pachet de servicii complementare la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru pacienţii oncologici
26/12/2024 13:49

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău va fi dotat cu aparatură nouă pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului. Prin aceste investiţii se incearcă reducerea timpului de aşteptare şi creşterea acurat ...

  Colindele urbane. Tradiția care pulsează în ritmul orașului
26/12/2024 13:24

În centrul unui oras modern, printre claxoane, sunetul de tramvaie si fosnetul pasilor grăbiti, cateva voci se inaltă. Un grup de tineri, imbrăcati in hanorace groase, cantă „O, ce veste minunat ...

Mesele festive. De la risipă, la sustenabilitate
26/12/2024 12:30

Crăciunul este, fără indoială, una dintre cele mai iubite sărbători, o perioadă in care familiile se reunesc in jurul mesei bogate, incărcate de preparate traditionale si delicii culinare. Însă, ...

Crăciunul din satul bunicilor. Taina pământului și a poveștilor
25/12/2024 11:00

Crăciunul este mai mult decat o sărbătoare – este o lectie de iubire, de generozitate si de comuniune. Copiii nostri au nevoie să invete această lectie, nu din ecrane sau reclame, ci din tihna povest ...

Strălucirea Crăciunului la Iași.  Povestea primului brad împodobit în casa lui Mihail Kogălniceanu
25/12/2024 09:57

Într-o seară de iarnă cu totul specială, cand aerul Iasului era tăiat de ger, iar străzile luminate doar de felinare palpaitoare si reflexele zăpezii, s-a petrecut un moment ce avea să devină lege ...

Crăciunul grăbit risipește magia sărbătorii
25/12/2024 08:55

Nici bine nu am ajuns la mijlocul toamnei că deja au inceput pregătirile de Crăciun. Desi aduce un freamăt apart, nu putem trece cu vederea cum această efervescentă incepe din ce in ce mai devreme, schimb ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei