Vaccinul românesc anti-COVID este la un pas de a fi finalizat. Are o memorie de 17 ani!
Dimensiune font:
Institutul de cercetări medicale din Timișoara, OncoGen, lucrează, cu finanțare europeană, încă din luna ianuarie la un vaccin împotriva coronavirusului.
Tehnologia care stă la baza vaccinului românesc este complet diferită faţă de cea folosită de companiile care au anunţat deja că au ajuns în faza de finalizare.
Potrivit profesorului Virgil Păunescu, directorul Institutului de cercetări medicale OncoGen, cercetătorii de la OncoGen au parcurs drumul de la terapiile personalizate pentru cancer, la care lucrau de doi ani, la vaccinul împotriva coronavirusului.
„Tehnologia noastră este complet diferită, ea nu se bazează pe aceşti nuclei, se bazează pe peptide sintetice şi pe răspuns bazat pe limfocite T citotoxice și pe imunizare locală, pe imnoglobuline locale IgA în nas și la nivelul capului, în general la nivelul porții de intrare”, a declarat specialistul.
Păunescu susține că spre deosebire de vaccinurile străine unde acestea trebuiesc repetate anual, produsul românesc are o memorie de minimum 17 ani.
„Eu sunt optimist în ceea ce privește vaccinul românesc pentru că noi avem toate datele teoretice, nu practice să spunem că vaccinul pe care îl dezvoltam are o memorie de minimum 17 ani, eu cred că este pentru toată viaţa, dar mimin 17 ani va avea memorie imunologică, în timp ce toate vaccinurile care sunt acum în dezvoltare şi se bazează pe anticorpi nu par să ducă mai departe de 1 an de zile şi vor trebui repetate”, a mai precizat pentru Antena 3 cercetătorul Virgil Păunescu de la OncoGen.
Acest contract survine după ce, luni, grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat că vaccinul său experimental dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau