FCM Dorohoi visează la Liga a II-a
Dimensiune font:
omul de afaceri care a dat până în vară o mână de ajutor divizionarei secunde FC Botoşani ţinteşte urcarea în „B” cu echipa antrenată de Colban
Ajunsă de acum un an şi jumătate în a III-a divizie, formaţia din Dorohoi se gândeşte tot mai serios la un nou salt valoric. Mai ales că în afara lui SC Bacău, care se chinuie de trei ani să ajungă în a doua ligă, nici o altă grupare nu şi-a mai stabilit asemenea pretenţii. Doar aşa se explică faptul că cei din Dorohoi şi-au reluat activitatea încă de pe 16 ianuarie, adică chiar mai devreme decât unele formaţii din al doilea eşalon. „Nu avem ca obiectiv strict promovarea în vară, dar suntem decişi să nu ratăm şansă dacă se va ivi posibilitatea. Probabil că soarta urcării în Divizia B se va decide în meciul direct de la Bacău, pentru că mă îndoiesc că rivala noastră poate pierde puncte şi alte meciuri”, ne-a declarat ieri Vespazian Colban, antrenorul lui FCM Dorohoi, care şi-l doreşte insistent în retur pe atacantul sucevean Homneac.
Motivaţia întoarcerii atât de devreme la pregătiri este aceea că două luni de vacanţă le sunt arhisuficiente fotbaliştilor săi, dar şi pentru că ţine să testeze mai mulţi tineri talentaţi în această perioadă de pauză competiţională, în speranţa că i-ar putea legitima pentru partea a doua a sezonului. Pretenţiile finanţatorului de la FCM Dorohoi, Victor Mihalachi, referitor la urcarea în Liga a II-a, sunt confirmate şi de Valeriu Iftime, fost colaborator al omului de afaceri la FC Botoşani: „Victor este un prieten de-al meu alături de care am încercat să ajut formaţia-fanion a judeţului. Şi am reuşit în anul pentru care am avut înţelegerea. El a încercat să ne sprijine la FC Botoşani, dar acum s-a fixat pe FCM Dorohoi, unde îi doresc mult succes. Vrea să promoveze şi tare frumos ar mai fi ca la vară Botoşaniul să urce în A, iar Dorohoiul în B. Să dea Dumnezeu să mai existe oameni ca Victor Mihalachi în fotbal!”.
Liviu Suceveanu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau