Sepsi a câştigat Supercupa României a doua oară consecutiv
Dimensiune font:
Echipa Sepsi Sfântu Gheorghe a învins, sâmbătă seara, la Ploieşti, scor 1-0, formaţia Farul Constanţa, şi a câştigat Supercupa României, primul trofeu al noului sezon fotbalistic intern, conform news.ro.
La Ploieşti, prima repriză a partidei dintre echipa campioană, Farul, şi câştigătoarea Cupei, Sepsi, a fost săracă în faze de poartă. Adrian Mazilu şi-a reglat şutul în minutul 12, când a tras peste poartă din marginea careului, iar Marius Ştefănescu şi Borza i-au urmat exemplul, trimiţând şuturi care nu au constituit un pericol pentru cei doi portari. În minutul 38, Mihai Bălaşa a ratat şi el poarta, trimiţând peste transversală, la un corner, şi la pauză s-a intrat cu scor egal, 0-0.
Repriza secundă a debutat cu golul din minutul 47 al lui Ion Gheorghe, care a profitat de o centrare a lui Denis Ciobotariu. Covăsnenii au mai trecut odată pe lângă gol în minutul 52, prin Marius Ştefănescu. Farul a replicat prin Enes Sali - şut peste poartă, din careu, însă pentru echipa campioană primul şut pe spaţiul porţii a fost o lovitură liberă a lui Alibec, respinsă de Niczuly în minutul 83.
Pe final nu s-a mai întâmplat nimic notabil şi Sepsi câştigă pentru a doua oară consecutiv Supercupa României, reuşind să cucerească al patrulea trofeu din 2021.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau