Cei mai periculoşi agenţi patogeni au fost „scăpaţi” de sute de ori de laboratoarele americane, arată un nou studiu
Dimensiune font:
Organizaţia americană CDC (Centers for Disease Control and Prevention) a dezvăluit pentru prima dată statistici referitoare la modul în care sunt gestionaţi agenţii biologici periculoşi, precum Ebola, SARS şi anthrax, în sutele de instituţii de cercetare din SUA.
Laboratoarele care lucrează cu agenţi biologici periculoşi şi cu toxine – materiale care sunt strict reglementate ca urmare a potenţialului de a provoca probleme grave sănătăţii umane – au relatat că agenţii patogeni au fost eliberaţi din greşeală de 639 de ori între 2004 şi 2010.
În aceeaşi perioadă, laboratoarele au raportat pierderea a 88 de mostre, ulterior descoperindu-se că 87 dintre cazuri se datorau unor greşeli de contabilitate. Cealaltă mostră a fost distrusă în mod accidental de o companie de curierat. Studiul publicat în jurnalul Applied Biosafety relatează că nu a fost înregistrat niciun caz de furt.
De-a lungul perioadei de 7 ani, laboratoarele au raportat 11 cazuri de infecţii, rata anuală fiind de 1,6 la 10.000 de lucrători autorizaţi. Zece infecţii au fost provocate de surse bacteriene, iar una s-a datorat unui fungus. Niciuna dintre infecţii nu a fost letală şi niciuna dintre ele nu s-a transmis la alte persoane.
Infecţiile nu au fost provocate de încălcări ale normelor de securitate, cum ar fi ruperea mănuşilor sau tăierea într-un obiect ascuţit. Autorii studiului sugerează că lucrătorii au fost infectaţi, cel mai probabil, în urma eliberării aerosolilor cu agenţi patogeni în aer. Cercetătorii afirmă că studiază în continuare infecţiile pentru a identifica posibilele probleme ale normelor de securitate.
„Concluzia este că avem de raportat un succes, dacă luăm în calcul faptul că acest program reglementează peste 300 de laboratoare de-a lungul SUA”, a comentat coautorul studiului, Robbin Weyant, directorul diviziei de toxine şi agenţi periculoşi din cadrul CDC.
Michael Buchmeier, director adjunct al Pacific Southwest Center for Biodefense and Emerging Infectious Diseases, afirmă că raportul atestă că temerile conform cărora mostrele de patogeni ar putea fi furate sau pierdute accidental s-au dovedit a fi neîntemeiate. Buchmeier afirmă că reglementările excesive din ultimii ani au dus la încetinirea progresului ştiinţific.
Sursa: Nature
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau