China a lansat sistemul de navigaţie prin satelit Beidou, alternativa sa la GPS-ul american
Dimensiune font:
China a lansat servicii publice şi comerciale în regiunea Asia-Pacific folosind Beidou, un nou sistem de navigaţie ce foloseşte sateliţi. Acesta a fost construit pentru a rivaliza cu sistemul american GPS (global positioning system).
Sistemul Beidou a început să fie disponibil civililor din regiunea Asia-Pacific de joi, 27 decembrie, urmând să fie disponibil la nivel global începând cu anul 2020.
Ran Chengqi, purtătorul de cuvânt al China Satellite Navigation Office, a anunţat că performanţa sistemului chinez este „comparabilă” cu cea a GPS-ului. „Semnalele Beidou pot fi recepţionate în ţări precum Australia”, a explicat Ran.
Inagurarea acestui sistem de poziţionare este cea mai recentă realizare tehnologică a Chinei, ţară care doreşte să construiască o staţie spaţială până la finalul deceniului şi, în cele din urmă, să trimită oameni pe Lună.
China consideră acest program spaţial cu costuri de miliarde dolari drept un simbol ce reflectă statura Chinei la nivel global, dezvoltarea tehnologică a ţării şi succesul Partidului Comunist în transformarea unei ţări cândva sărace.
Sistemul Beidou foloseşte 16 sateliţi de navigaţie şi 4 sateliţi experimentali, relatează ziarul China Daily. Ran a anunţat că sistemul urmează să ofere servicii globale de navigaţie, poziţionare şi de sincronizare a ceasurilor. Chinezii au început să lucreze la dezvoltarea acestui sistem în anul 2000, dorind să evite să apeleze la sistemul GPS.
„A avea un sistem de navigaţie prin satelit este un lucru de o mare importanţă strategică”, a anunţat ziarul Global Times, apropiat de Partidul Comunist, într-un editorial.
Sun Jiadong, inginerul-şef al acestui sistem, a declarat că pe măsură ce Beidou se va dezvolta, acesta va eroda dominaţia sistemului GPS în China, care deţine 95% din piaţă.
Analiştii nu cred că Beidou va avea succes în afara Chinei. „GPS-ul este disponibil gratuit, accesat de multă lume, cunoscut la nivel global şi beneficiază de încrederea tuturor”, a comentat Morris Jones, un analist australian.
Morris consideră că beneficiile comerciale ale acestui sistem sunt doar „cireaşa de pe tort”, afirmând că principalul motiv pentru care China a dezvoltat Beidou este siguranţa naţională, dat fiind că SUA poate oricând să sisteze accesul la GPS.
„Această posibilitate, de a fi deconectat de la GPS, este ceea ce stimulează alte ţări să-şi dezvolte propriul sistem aflat în afara controlului american. Nu vrei să ţi se taie accesul în timpul unui război”, a concluzionat Morris.
În acest moment, doar sistemul american GPS şi cel rusesc GLONASS funcţionează la nivel global. Beidou urmează să devină global în 2020 sub numele Compass, an în care şi Uniunea Europeană intenţionează să lanseze sistemul Galileo.
Sursa: AFP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau