Jaguar XFR-S, primele imagini şi informaţii
Dimensiune font:
Jaguar XF a primit o versiune de performanţă, numită XFR-S, care se luptă cu modele precum BMW M5, Mercedes-Benz E63 AMG şi Audi RS6.
Jaguar XFR-S, modelul de performanţă pe care îl vor prezenta englezii la Salonul Auto de la Los Angeles, a fost deconspirat pe internet înainte de prezentarea oficială. Modelul completează gama de modele de performanţă de la Jaguar şi vine cu aceeaşi nuanţă de albastru (French Racing Blue) şi cu ornamente similare, de culoare neagră. Bara de protecţie faţă primeşte un set de fante de aerisire de dimensiuni mari, pe când posteriorul primeşte o versiune modificată a bării care echipează modelul XFR, alături de un eleron din fibră de carbon.
Sub capota lui XFR-S stă un motor V8 supraalimentat, de 5.0 litri, care dezvoltă 550 CP şi 680 Nm. În comparaţie cu XFR, remarcăm o creştere de 40 CP şi 55 Nm, ceea ce asigură un timp 0-100 km/h de 4.6 secunde şi o viteză maximă de 300 km/h. Încă din standard, modelul are o transmisie automată cu opt trepte, care se poate adapta la solicitările şoferului în mod automat. Berlina de performanţă a englezilor se mândreşte cu un nou sistem de evacuare, care îi conferă un sunet deosebit.
Pachetul de caroserie al lui XFR-S nu este doar de efect artistic, acesta oferind cu 70% mai multă forţă de apăsare arodinamică. Fiecare element estetic nou al lui XFR-S este realizat din fibră de carbon sau conţine părţi fabricate din fibră de carbon. Suspensia este acum cu 30% mai rigidă, iar gama de culori include doar cinci nuanţe: French Racing Blue, Ultimate Black, Stratus Gray, Polaris White şi Italian Racing Red.
Via GTSpirit
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau