NASA dezvoltă harponul spaţial pentru prelevarea de mostre din comete
Dimensiune font:
Cercetătorii NASA s-au gândit că este mai simplu şi mai sigur să extragi mostre de pe suprafaţa cometelor de la distanţă. Proiectul Agenţiei Spaţiale Americane de creare a unui harpon spaţial, capabil să fie lansat de la o distanţă de 1.6 km şi să preleveze mostre din comete, se află deja în stadiul de prototip funcţional.
Cometele, formate din piatră, gheaţă, gaze şi praf, pot furniza informaţii importante despre originea planetelor şi începutul vieţii pe Terra.
Particulele prelevate de misiunea Stardust a NASA în anul 2002 conţineau un amino-acid, numit glicină, folosit de organismele vii pentru crearea de proteine. Aceste descoperiri vin în sprijinul teoriei potrivit căreia unele dintre elementele de bază ale vieţii au fost formate în spaţiu şi aduse pe Pământ de comete şi meteoriţi.
Prelevarea mostrelor din comete este însă o misiune extrem de dificilă, ele având o dimensiune mult mai mică decât planetele şi implicit o gravitaţie redusă, astfel că „aterizarea” pe suprafaţa acestora este riscantă.
Ca atare, inginerii de la Centrul de Zbor Spaţial Goddard al NASA, din Maryland, au construit un harpon cu o înălţime de circa 1,8 metri, capabil să fie lansat dintr-o navetă situată la o distanţa de 1.6 km de cometă şi sa extragă cu precizie ridicată mostre de pe suprafaţa acesteia.
„Arbaleta” lansatoare este creată din arcuri asemănătoare celor folosite la suspensia camioanelor, iar coarda sa este reprezentată de un cablu de oţel de 1.5 cm grosime, putând lansa proiectile cu o viteză de 30.48 m/secundă.
Inginerii NASA încearcă în prezent să găsească materialul ideal pentru construcţia vârfului proiectilului, pentru ca acesta să poată penetra diverse materiale ce se pot regăsi la suprafaţa cometei. O altă provocare pentru realizarea vârfului este că acesta trebuie să conţină o cameră de colectare a materialelor extrase.
Ideea celor de la NASA nu este o premieră, inclusiv Agenţia Spaţială Europeană (ESA) va folosi harpon asemănător, numit Philae, dar care nu poate colecta mostre, în cadrul misiunii Rosetta, lansată în 2004 şi care urmează să întâlnească cometa Churyumov-Gerasimenko în luna octombrie a anului 2014.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau