Vânzările de PC-uri sunt în declin, dar cine este de vină?
Dimensiune font:
Potrivit unui studiu de piaţă desfăşurat de Gartner, vânzările de sisteme PC au totalizat 90.3 milioane de unităţi în Q4 2012, cu 4.9% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2011. Contrar aşteptărilor, primirea slabă de care s-a bucurat Windows 8 a avut o contribuţie modestă asupra lipsei de interes arătată de utilizatori către achiziţionarea unui nou PC. În schimb, acesta pare să fie rezultatul unei schimbări fundamentale a rolului pe care PC-ul îl ocupă în viaţa de zi cu zi, pe măsură ce utilizatorii migrează către alte categorii de dispozitive.
Aflate în plină ascensiune, tabletele au o parte din vină pentru declinul înregistrat în piaţa PC-urilor, dar nu neapărat prin canibalizarea bugetului care altfel ar fi folosit pentru înlocuirea unui PC de generaţie mai veche. Utilizatorii sunt în schimb motivaţi să-şi mute majoritatea activităţilor ce presupun accesul la informaţie şi consumul de conţinut multimedia pe tabletă, dar fără a renunţa la PC-ul pe care îl au deja, ce ajunge să fie folosit pentru acele sarcini care nu pot fi duse la bun sfârşit pe tabletă, cum este crearea de conţinut şi alte activităţi de serviciu.
Nemaifiind în centrul atenţiei, sistemele PC ajung să fie înlocuite doar dacă este absolut necesar, iar în loc de un PC pentru fiecare membru al familiei întâlnim tot mai des situaţii în care un singur PC este folosit în comun de toţi membrii familiei şi numai atunci când este nevoie. Potrivit analiştilor Gartner, cazurile în care un utilizator deţine o tabletă şi sistem PC deopotrivă vor fi tot mai rare în anii ce vor urma, pe măsură ce tabletele şi telefoanele inteligente evoluează şi ajungă să fie folosite pentru tot mai multe activităţi.
Nici lansarea Windows 8 nu pare să fi avut un impact semnificativ asupra livrărilor de PC-uri în Q4 2012, chiar dacă pe termen lung lansarea de produse noi va continua să capteze atenţia utilizatorilor de PC-uri, prevenind un declin şi mai abrupt al pieţei. Gartner menţionează HP ca fiind cel mai mare producător de PC-uri , secondat de Lenovo şi Dell pe locul 3, respectiv Acer şi Asus pe locurile 4 şi 5.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau