Veste bună pentru vânătorii de planete: NASA publică arhivele misiunii Kepler
Dimensiune font:
„Întreaga lume ne poate ajuta să găsim exoplanete”, a anunţat unul dintre oamenii de ştiinţă implicaţi în proiectul Kepler. NASA oferă lista sa de potenţiale exoplanete oricărui vânător de planete.
Oamenii de ştiinţă care lucrează la proiectul Kepler au publicat online arhiva cu toate datele privind potenţialele lumi extraterestre. Site-ul pe care se vor afla toate aceste informaţii prelevate de telescopul Kepler se numeşte „NASA Exoplanet Archive”.
În loc să aştepte finalizarea procesului îndelung de confirmare a planetelor, specialiştii au început din luna decembrie a anului trecut să publice direct informaţiile într-o listă cuprinzătoare.
„Imediat cum realizăm această listă, ea şi intră în arhivă. Astfel toată lumea, inclusiv noi, poate lucra pe baza ei. Dar lista este dinamică şi dacă noi sau o persoană obişnuită face o observaţie şi spune «Hey, am analizat această planetă şi mi-am dat seama că, de fapt, este o stea binară», atunci se vor face modificări în arhivă. Şi totul este actualizat în timp real”, a explicat Steve Howell, membru al echipei Kepler.
Arhiva oferă informaţii cu privire la mărimile planetelor, perioadele de orbitare şi alte măsurători realizate şi analizate de Kepler.
Noua atitudine a oamenilor de ştiinţă implicaţi în proiectul Kepler oferă posibilitatea ca orice om să realizeze cercetări ştiinţifice, nu doar membrilor din comunităţile ştiinţifice.
„Vânătorii de planete”, o colectivitate de astronomi amatori, au descoperit de curând 42 de noi planete extraterestre folosindu-se de datele eliberate de Kepler şi publicate în noul sistem.
Oamenilor de ştiinţă implicaţi în misiunea Kepler le-ar fi dificil să îşi facă treaba fără ajutorul astronomilor amatorilor din întreaga lume. Acum când arhiva este accesibilă, s-ar putea ca mult mai multe planete să fie descoperite şi confirmate, într-un timp mult mai scurt.
Din 2009, de când a fost lansată, nava Kepler a semnalat mai bine de 2.300 de posibile lumi extraterestre. Deşi doar în jur de 100 au fost confirmate, oamenii de ştiinţă susţin că cel puţin 80% dintre ele ar putea fi omologate drept exoplanete.
Sursa: The Christian Science Monitor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau