Indonezia renunța la pedeapsa prin care localnicii prinși fără mască erau băgați într-un sicriu
Dimensiune font:
Indonezia renunță la pedeapsa prin care localnicii fără mască de protecție erau băgați într-un sicriu. Conducerea statului asiatic cedează presiunilor publice. Pedeapsa fusese introdusă în urmă cu doar două zile, relatează Mediafax citând BBC.
Indonezia este una dintre ţările cele mai afectate de coronavirus din Asia de Sud-Est. Autorităţile au găsit în ultimele luni diferite modalităţi „creative” de a încuraja oamenii să poarte mască. În luna aprilie, forţele de ordine din Bali au apărut în mai multe videoclipuri în care opreau oamenii care nu purtau măşti şi îi puneau să facă flotări.
Totuşi pedepsirea celor care nu poartă mască prin punerea acestora într-un sicriu deschis este o tactică care s-a dovedit a fi de scurtă durată. Acesta a fost introdusă miercuri, dar abandonată vineri după reacţia publică critică faţă de măsură.
Pedeapsa reprezenta o alternativă la o amendă de 17 dolari sau muncă în folosul comunităţii, care implică de obicei curăţarea facilităţilor publice. Un bărbat care a intrat în sicriu pentru că nu purta mască a declarat pentru presa locală că a fost cea mai rapidă şi mai ieftină opţiune.
Un oficial a declarat că scopul pedepsei este acela de a-l determina pe vinovat să „contempleze asupra acţiunilor sale, deoarece cu Covid-19 există riscul să ajungi într-un sicriu adevărat”. Măsura a fost amplu criticată în mediul online, iar autorităţile au anunţat retragerea ei.
Indonezia are în total 187.537 de cazuri confirmate şi 7.832 de decese
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau