Nuntă mare în famillia lui Nuțu Cămătaru. Băiatul său s-a însurat
Dimensiune font:
Nuțu Cămătaru a arătat încă o dată că este un tată model și i-a făcut fiului său o nuntă ca în filme. Pe 30 iunie, Nuțulică și iubita sa, Ada, care i-a dăruit un copil, au ajuns în fața ofițerului Stării Civile, iar de la eveniment nu au putut să lipsească mai mulți oameni importanți.
Printre invitați au fost antrenorul Cosmin Olăroiu, care s-a pozat tot evenimentul, dar și prietenul lui Nuțu, Codin Maticiuc, cel care i-a scris cartea „Dresorul de lei și de fraieri”.
Antrenorul a fost îmbrăcat într-un tricou verde și pantaloni albi. Nuțu Cămătaru a ales o pereche de pantaloni până la genunchi, albi și o cămașă albă cu dungi albastre, dar nu i-a lipsit pălăria albă cu boruri mari. Mirele a avut un costum alb, iar mireasa o rochie cu o trenă lungă.
Aceștia au petrecut până dimineața alături de Tzancă Uraganu, Elis Armeanca și Florin Salam. Codin Maticiuc a vrut să arate cât de bine se simte la nuntă și a dat peste 500 de euro pentru o singură dedicație. Momentul a fost postat pe rețelele de socializare chiar de afacerist.
Petrecerea s-a ținut într-un restaurant din Bolintin Vale, care aparține familiei lui Gabi Bădălău. Slujba religioasă a avut loc la Biserica Șerban Vodă, acolo unde proaspeții căsătoriți au spus „Da” în fața preotului.
Invitatul de onoare, Codin Maticiuc, a povestit că Nuțu Cămătaru a fost un om care l-a inspirat. Acesta a declarat că a avut foarte multe de învățat de la el și că a simțit nevoia să scrie o carte despre viața lui.
„5 ani am stat pe lângă el, de la nunți și petreceri până la închisori. Am fost cu el să-și viziteze fiul, aflat în pușcărie pe atunci, l-am însoțit la Curtea Supremă unde a fost și condamnat. L-am vizitat la Jilava, penitenciarul din Ploiești și la cel din Găești. Am văzut și condițiile generale din penitenciare, dar și cele speciale pentru clanuri și îndeosebi pentru «Inamicul Public Numărul Unu».
5 ani. 5 ani de când am intrat în lumea lui, i-am cunoscut deopotrivă anturajul și dușmanii, poveștile și familia. 5 ani de când am primit un acces într-o lume paralelă, a adevăraților băieți răi. 5 ani în care am fost martorul tăcut al unor răfuieli și reglări de conturi cum nu mi-am putut imagina că există, narate cu lux de amănunte de liderul clanului Cămătaru”, a mai povestit Codin Maticiuc în postarea lui de pe Facebook, potrivit Fanatik.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau