Top 10 locuri de unde sa vezi rasaritul

default

Dimensiune font:

| 24-11-2012 00:00

Top 10 locuri de unde sa vezi rasaritul

Un rasarit iti poate provoca trairi frumoase chiar si daca il privesti pe geam, de acasa. Daca, insa, il poti admira dintr-un loc deosebit, te poate duce pana la beatitudine.

Potrivit Reuters, iata cateva locuri din lume renumite pentru rasaritul magnific pe care il ofera.

1. Parcul National Haleakala, Hawaii

Sa te trezesti dimineata, mai ales daca te afli intr-o vacanta in Hawaii, este cu siguranta greu, dar merita din plin daca o faci pentru a vedea rasaritul de pe varful unui vulcan, uneori chiar de deasupra norilor. Numeroase autocare ofera o astfel de excursie in Parcul National Haleakala din Maui, plecarea fiind la 3 dimineata.

Coborarea de pe varful vulcanului se poate face si cu bicicleta (sunt cam 45 de kilometri pana la nivelul marii).

Top 10 locuri in care rasaritul este magnific



2. Svalbard, Norvegia

In Svalbard soarele nu apune intre mijlocul lunii aprilie si sfarsitul lunii august, astfel ca "primul" rasarit este asteptat de foarte mult turisti. Situat la nord de Cercul polar, acest teritoriu insular este cel mai nordic punct locuit din intreaga lume. Iar orizontul este adesea presarat si cu munti si ghetari, astfel ca peisajul este si mai impresionant.

3. Angkor Wat Siem Reap, Cambodgia

Templul Angkor Wat este spectaculos in orice moment al zilei, insa, daca mai prinzi si rasaritul in aceasta zona, ai parte de o panorama si mai deosebita. Templul bine conservat atrage vizitatori din intrega lume, oferindu-le posibilitatea de a arunca o privire in istoria hindusa si khmera. Pentru explorarea acestui loc este de preferat sa aloci o zi intreaga.


4. Fiji

Aceasta tara insulara situata in sudul Oceanului Pacific este unul din primele locuri din lume in care soarele rasare. Fiji, preferata de multi turisti iubitori de ape turcoaz si plaje cu nisip alb (care isi si permit financiar sa calatoreasca aici), ofera peisaje care nu au rival.

5. Muntele Kilimanjaro, Tanzania

Sa urci pe Muntele Kilimanjaro, care este cel mai inalt munte din Africa, nu este un lucru usor, dar nici imposibil. Iar daca reusesti asa ceva, din varful aflat la o altitudine de 5.895 de metri vei avea ocazia sa vezi unul dintre cele mai incantatoare rasarituri din lume.


6. Stonehenge, Anglia

Despre acest misterios ansamblu unii cercetatori cred ca a fost ridicat in anul 2.200 i.Hr., iar altii ca a fost realizat chiar in jurul anului 3.000 i.Hr. Indiferent insa de data la care a fost construit, Stonehenge merita vizitat, mai ales dimineata, ca sa prinzi si rasaritul.


7. Tres Cruces, Peru

Dupa o calatorie de sase ore cu autobuzul, de la Cuzco, ajungi la Tres Cruces, "poarta" catre Machu Picchu, o zona foarte cautata de turisti si pentru rasaritul uimitor care poate fi vazut aici. Tres Cruces, candva un loc populat de incasi, este situat in bazinul Amazonului.

8. Tulum, Mexic

Aceasta zona de coasta din Mexic, cu o cultura bogata si istorie la fel, cu peisaje splendide, atrage zilnic turisti pe litoral, veniti special pentru a vedea rasaritul. Iar aici nici nu este foarte greu sa te trezesti devreme deoarece strategia turistica a zonei indeamna catre o forma de vacanta atipica: cei mai multi vizitatori se trezesc la rasarit si adorm la scurt timp dupa apus.

9. Marele Canion, Arizona

Cele mai impresionante rasarituri din partea continentala a Statelor Unite pot fi vazute in zona Marelui Canion. Nuantele de purpuriu si portocaliu ale canionului se combina cu cele ale rasaritului, creand un peisaj care iti taie respiratia. Si, desi nu exista un loc din care sa se vada cel mai bine momentul in care soarele rasare, punctele Maricopa, Hopi si Mather sunt recomandate.

10. Muntele Sinai, Egipt

Acest munte este in special o destinatie religioasa, evreii si crestinii crezand ca Moise aici a primit cele 10 porunci. Multi dintre cei care urca pe Muntele Sinai o fac insa si stiind ca pot vedea unul dintre cele mai uimitoare rasarituri din intreaga lume.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Manastirea Bucium – Iasi
25/06/2021 19:04

Manastirea Bucium din Iasi este o manastire de calugari crestin-ortodocsi, cu hramul Duminica Tuturor Sfintilor Atonului. Lacasul a fost construit in anul 1863, ca metoh al schitului romanesc Prodromul de la ...

Pentru cei carora le place iarna
21/12/2018 12:00

Stockholm, Suedia Pamantul Vikingilor, in anotimpul iernii are un aer magic. Poti face o plimbare romantica cu barca impreuna cu prietenul tau pentru a viz ...

Rezervaţia de zimbri „Neagra”
22/05/2018 14:39

 Satul Bucşani din comuna omonimă, judeţul Damboviţa, adăposteşte una dintre cele mai frumoase Rezervaţii de zimbri din ţară, dar şi din Europa. Prima atestare documentară a satului datează din ...

Muzeul de Artă Piatra-Neamţ
18/01/2016 16:00

Piatra Neamţ , reşedinţa de judeţ, este unul dintre principalele puncte de pornire intr-o excursie prin acest ţinut moldovan. Ajunşi aici, veţi vedea că oraşul are o aşezare pitorească in zona de ...

Complexul Green Village – Sfantu Gheorghe
05/01/2016 15:38

Localizat in Sfantu Gheorghe, locul unde Dunarea intalneste Marea Neagra, Complexul Green Village inseamna deopotriva o vacanta pe litoral si o evadare in inima Deltei. Descriere Complexul Green Village &nda ...

Vila Luminiş - Muzeul „George Enescu” Sinaia
26/11/2015 12:13

 Vila Luminiş a constituit loc de inspiraţie pentru George Enescu, dar şi loc de relaxare după concerte. Clădirea este realizată intr-un mod autentic romanesc, regăsind in faţada acesteia stilul cu ...

Salina de la Slănic - Prahova
26/11/2015 07:59

 Localitatea Slănic din judeţul Prahova este celebră datorită zăcămantului de sare care se află in această zonă. În 1685, Mihai Cantacuzino şi-a dat seama că aici există un mare zăcăman ...

Turismul in Delta are alternative: Birdwatching, foto safari, mormintele de pirati
17/11/2015 14:00

Marea problema a Deltei o constituie suprataxarea serviciilor turistice care se resimte apoi in pretul pe care il platesc turistii pentru un sejur in aceasta zona. Este nevoie de un plan de dezvoltare a D ...

Palatul Poştei, Galaţi
09/11/2015 05:00

În anul 1399, la Giurgiu, este atestată de către Mircea cel Bătran intr-un Hristov, existenţa serviciilor poştale pe teritoriul Romaniei. Prin acest document, localităţile din ţară erau obligate ...

Pasajul Scărilor
06/11/2015 13:49

Atestat documentar pentru prima dată in 1191, Sibiul este un oraş modern, occidental, dar care mai păstrează urme ale infloritorului burg medieval de altădată ori clădiri cu elemente arhitecturale specif ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei