Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”
Dimensiune font:
Bucureşti, capitala României şi în acelaşi timp cel mai mare centru comercial şi industrial al ţării, aşteaptă să descoperiţi numeroasele obiective ce se regăsesc aici.
Pentru început, vă invităm să aflaţi istoria Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”. Trebuie să ştiţi că este principala instituţie universitară de stat dedicată formării specialiştilor în domeniul arhitecturii şi urbanismului şi poartă numele unui mare inginer, arhitect, profesor şi deputat român, Ion Mincu. Acesta a fost promotor al unui stil românesc în arhitectură, care este cunoscut şi ca arhitectură neo- românească.
Cea mai veche instituţie de acest tip din România este continuatoarea formelor succesive de învăţământ de arhitectură iniţiate în anul 1892 prin şcoala de arhitectură ce a luat fiinţă datorită Societăţii Arhitecţilor Români. În anul 1864, la data de 1 octombrie, prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost înfiinţat învăţământul de Arhitectură ce a primit denumirea de „Şcoală de Ponţi şi Şosele, de Mine şi Arhitectură”. Deoarece nu au fost elevi care să înveţe aici şi nici fonduri pentru a o sprijini mai departe, şcoala a fost închisă la scurt timp.
În anul 1892, Comitetul de Conducere al Societăţii Arhitecţilor Români, a decis să constituie o şcoală particulară de arhitectură. Aceasta a fost deschisă şi condusă de Ion Socolescu şi a funcţionat timp de 5 ani. În anul 1897, a fost iniţiată o reformă de către ministrul Spiru Haret şi acestă şcoală particulară a fost oficializată ca învăţământ de stat, sub denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură, secţie a Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti.
În anul 1904, printr-o decizie ministerială, arhitectura a fost scoasă de sub tutela Şcolii de Belle Arte şi în toamna aceluiaşi an a fost creată Şcoala Superioară de Arhitectură. Aceasta funcţiona ca instituţie independentă de învăţământ superior, director fiind Ermil Pangratti. În anul 1932, învăţământul de arhitectură şi-a căpătat pentru prima oară o lege a sa proprie. A fost echivalată în grad cu universitatea şi a păstrat titulatura de Academie de Arhitectură, pe care o primise printr-un decret din 15 iulie 1931. Noua lege reglementa şi dreptul purtării titlului şi al exercitării profesiei de arhitect în România. Până în anul 1938, Academia de Arhitectură a funcţionat sub rectoratul profesorului Petre Antonescu. La sfârşitul acestui an, fără să-şi modifice profilul, dar regrupându-şi disciplinele, Academia de Arhitectură a fost înglobată cu o titulatură nouă - Facultatea de Arhitectură - în structura Politehnicii din Bucureşti.
Pentru a pregăti cât mai bine viitorii specialişti în construcţia şi reconstrucţia oraşelor, pe lângă Facultatea de Arhitectură, din anul 1943 a început să funcţioneze şi o secţie de specializare în Urbanism, condusă de profesorul Duiliu Marcu. În anul 1948, Facultatea de Arhitectură a fost desprinsă din cadrul Politehnicii şi a devenit instituţie independentă de învăţământ superior, având titulatura de „Institutul de Arhitectură”, cu sediul în strada Biserica Enei.
În următorul an, institutul a fost încorporat cu numele de Facultatea de Arhitectură în Institutul de Construcţii, nou înfiinţat prin restructurarea Politehnicii. În anul 1953, Facultatea redevenind independentă, a primit numele lui Ion Mincu, iar în anul 2000, titulatura oficială a devenit Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 3549
Sursa foto: wikipedia.org
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau