Haos în Urbanism încă un an

default

Dimensiune font:

| 06-08-2013 08:18

 * Primăria Suceava lucrează cu Planul Urbanistic General (PUG) expirat de aproape 4 ani * în baza acestei documentaţii, administraţia locală eliberează certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire * potrivit primarului Ion Lungu, un nou PUG ar trebui să fie recepţionat în 2014

Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Suceava este aproape gata, susţine viceprimarul Ovidiu Doroftei. În aceste zile trebuia evaluată o preluare pe etape a documentaţiei, prevăzută în contract, necesare fiind însă, potrivit adjunctului şefului executivului local, alocarea şi disponibilizarea sumelor pentru plata executantului documentaţiei. Responsabilii Primăriei relansează apelul către administratorii reţelelor de utilităţi publice, de a pune la dispoziţia specialiştilor toate datele despre infrastructură. Până acum, deşi demersul este obligatoriu, foarte puţini dintre operatorii în cauză s-au conformat solicitării, şi aceasta întrucât, pentru refuz, nu sunt prevăzute sancţiuni.
PUG va fi recepţionat în 2014
Referindu-se la acelaşi subiect, primarul Ion Lungu a accentuat că, în cauză, este un proiect laborios şi că se doreşte ca totul să iasă bine. Edilul şef precizează că încă se lucrează la ridicările cadastrale, precum şi la celelalte elemente, anunţând că PUG va fi recepţionat în 2014. „Vă asigur că nu trage nimeni de timp, fiind vorba despre o lucrare foarte complexă”, precizează Ion Lungu.
Vasile Mocanu, directorul executiv al Oficiului Judeţean pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI), a declarat că proiectantul general, o asociere de firme bucureştene, trebuia să fie prezent la Suceava, „pentru a discuta o serie de elemente de conţinut ale planului urbanistic general”, astfel încât acesta să fie avizat de instituţia pe care o conduce. „Şi aceasta arată că se lucrează”, a punctat Vasile Mocanu. Administraţia locală suceveană nu are Plan Urbanistic General de aproape 4 ani, iar valabilitatea documentaţiei a expirat încă din noiembrie 2009. În acel moment, Primăria s-a adresat Ministerului Dezvoltării Publice, respectiv Direcţiei Generale de Dezvoltare Teritorială, de la care a obţinut o aprobare pentru o prelungire a valabilităţii, prin hotărâre a Consiliului Local, până la votarea şi intrarea în vigoare noului PUG.
PUG este instrumentul de lucru în baza căruia administraţia locală eliberează certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire. Primarul Ion Lungu crede că prin elaborarea noului document şi a regulamentului de aplicare va fi eliminat haosul din urbanism.  

Lidia Diaconu

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

Ajutoarele sociale ale vasluienilor vor fi evaluate
25/01/2021 11:30

Ministerul Muncii pregăteşte o campanie naţională de evaluare a ajutoarelor sociale pentru a identifica pe beneficiarii unor astfel de ajutoare. Cei care se află in situaţii vulnerabile ar urma să fie ...

Anchetă în cazul fetiței care a căzut de la etaj. Copila era dată spre adopție
25/01/2021 11:09

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui au demarat verificări in cazul fetiţei de 8 ani care a căzut, duminică, de la etajul I al unui bloc din ...

Primăria dă raportul cu privire la poluarea din oraș
25/01/2021 10:15

  Municipalitatea ieşeană propune plenului Consiliului Local Iaşi un proiect de hotărare privind aprobarea Raportului cu privire la stadiul realizării măsurilor din Planul de calitate a aerului in I ...

Condamnări record pentru doi hoţi de parfumuri
25/01/2021 09:54

Cristinel are 37 de ani şi e un hoţ uns cu toate alifiile. În timp, el s-a specializat pe furturi de parfumuri. Volum mic, valoare mare, lucruri lesne de valorificat, iar riscurile infime. În cel ...

Un cunoscut infractor ieșean, îngenunchiat de cancer, va fi pus în libertate
25/01/2021 08:57

Dan are 55 de ani şi este unul dintre infractorii reputaţi ai Iaşului. Absolvent cu brio al Şcolii de corecţie, are la activ numeroase condamnări pentru infracţiuni cu violenţă. Pentru loviri, violări ...

Cu mama de mână, la vaccin
25/01/2021 08:30

  Senatoarea PNL Iulia Scantei a postat pe paginile de socializare imagini cu  surprinse la o secţie de vaccinare antiCOVID-19 organizate in municipiul Iaşi. Parlamentarul, care spune că este prim ...

Se scumpeşte parcarea în Iaşi!
25/01/2021 08:00

  Conform unui proiect de hotărare votat in luna februarie 2020, tariful unei ore de parcare in Iaşi a fost majorat de la 2 la 5 lei. De asemenea, tariful unei ore pentru parcarea microbuzelor a crescut ...

Asociația „Moldova se dezvoltă” îşi deschide porţile şi pentru primarii de dincolo de Prut
25/01/2021 00:00

Primarul Mihai Chirica si primarii a patru dintre cele celelalte sase municipii din Regiunea Nord – Est, reunite in cadrul Asociatiei „Moldova se dezvoltă”, anume Cosmin - Ionut Andrei, prima ...

„Obeliscul cu Lei” din Parcul Copou va fi restaurat
25/01/2021 00:00

Încă din 2018, Primăria Iaşi a contractat de servicii de proiectare a lucrărilor de restaurare a Monumentului Regulamentului Organic („Obeliscul cu Lei”) din Grădina Copou. Proiectare pen ...

Atacatorul lui Mihai Chirica este fost programator. Nu are legatura cu orasul Iasi
24/01/2021 18:36

 UPDATE: Potrivit unor surse oficiale  , bărbatul a fost internat in această seară la Spitalul de Psihiatrie Socola. El a fost ofiter de radiolocatie in armata, inainte de a se angaja la Continenta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei