Maratonul temelor. Copilăria sacrificată pe altarul performanței

* la Iași, un peisaj educațional dominat de școli competitive și concurență acerbă, elevii se transformă în mici maratoniști, alergând zilnic printre teme, proiecte, meditații și pregătirea pentru examene * între visul unor părinți care își doresc copii de succes, ambițiile profesorilor de a demonstra performanțe și un sistem educațional ce cere mereu mai mult, copiii se regăsesc deseori prinși într-un ritm care le consumă copilăria * la școlile de top, volumul temelor a devenit un simbol al dedicării și al ambiției * pentru mulți copii, această presiune se traduce prin zile lungi, nopți nedormite și un gol tot mai mare între cerințele educației și bucuriile vârstei

La Iași, oraș cunoscut pentru liceele și școlile sale de prestigiu, competiția începe de la vârste fragede. Fiecare exercițiu, fiecare proiect, fiecare notă sunt văzute ca pași necesari pentru succesul academic. În această cursă, elevii sunt cei care duc greul, luptându-se cu ore întregi de teme și proiecte, într-un sistem care pare să nu lase loc copilăriei. Profesorii își construiesc propriul succes profesional pe performanțele elevilor lor, iar părinții, prinși între muncă și responsabilități, încearcă să fie prezenți, dar adesea ajung să fie doar spectatori obosiți.

Pe acest fundal se conturează realitatea unui maraton continuu: zile de școală lungi, urmate de meditații, teme și pregătiri suplimentare. Seara, când orașul adoarme, în casele din Iași lumina de pe birourile elevilor rămâne aprinsă. Acolo, copiii care ar trebui să se joace și să râdă își exersează răbdarea, ambiția și, uneori, lacrimile.

Elevii, între ambiție și epuizare

La doar 14 ani, Andrei, elev la un colegiu de top din Iași, vorbește deja despre viitorul său ca despre o luptă. „Dacă nu muncesc acum, pierd șansa la o carieră bună”, spune el, încercând să-și justifice cele șase ore zilnice dedicate temelor și meditațiilor. „Uneori simt că nu mai pot, dar mă gândesc că trebuie să merg mai departe”, continuă băiatul.

Alina, elevă în clasa a IX-a, povestește cum ziua ei începe cu lecțiile de la școală, continuă cu două ore de meditații la matematică și română, și se termină târziu în noapte, când își finalizează temele. „Nu am mai ieșit în parc cu prietenii de luni întregi. Timpul liber a devenit un lux”, spune ea, cu o voce stinsă.

Părinții – susținători neobosiți sau prizonieri ai propriilor așteptări

Părinții, la rândul lor, resimt presiunea acestui ritm alert. Maria, mama unui elev de gimnaziu, spune că rareori își vede fiul relaxat: „Temele sunt atât de multe încât pare că singurul lui scop e să le termine la timp. Și eu, ca părinte, trebuie să fiu acolo, să-l ajut. Dar asta înseamnă să sacrific din timpul meu, din orele de odihnă. Ne simțim blocați”.

Sunt, însă, și părinți care văd în acest maraton un test al disciplinei. „Știu că e greu, dar viața nu e ușoară. Dacă acum învață să muncească din greu, va fi mai bine pregătit pentru viitor”, spune Mihai, tatăl unui licean de clasa a XI-a.

Profesorii sunt și ei prinși într-un cerc vicios. Mulți recunosc că volumul mare de teme și proiecte impus elevilor vine din dorința de a respecta programa extrem de încărcată. „E un cerc al presiunii. Elevii trebuie să performeze, iar noi suntem evaluați și judecați după rezultatele lor. Dacă un copil nu reușește, ni se spune că noi nu am făcut destul”, spune un profesor de Matematică.

În același timp, unii profesori încearcă să găsească metode de a face procesul mai suportabil pentru copii. „Încerc să-mi încurajez elevii să gândească creativ, să se bucure de ceea ce învață. Dar știu că, la final, notele sunt cele care contează”, recunoaște Ionuț Nacu, profesor de Muzică.

În acest context, copilăria devine o victimă colaterală. Zilele de joacă, râsul, momentele de relaxare sunt înlocuite de un calendar aglomerat și de presiunea constantă a reușitei. Studiile recente arată o creștere alarmantă a nivelului de stres și anxietate în rândul elevilor. „Copiii sunt epuizați. Fără timp pentru relaxare sau explorare, se transformă în adulți obosiți înainte de vreme”, avertizează psihologul Maria Tănase.

Deși volumul mare de teme este justificat de rigorile competiției academice, mulți sunt de acord că acest sistem nu este sustenabil pe termen lung. Profesorii cer o simplificare a programei școlare, părinții vor să-și vadă copiii mai fericiți, iar elevii visează la un echilibru între muncă și joacă.

Până atunci, în casele din Iași, luminile rămân aprinse până târziu. Copiii continuă să-și ducă maratonul, părinții îi privesc cu mândrie și îngrijorare, iar profesorii își contabilizează reușitele prin mediile lor. Dar, dincolo de cifre și diplome, rămâne o întrebare: ce preț plătim, cu toții, pentru acest succes?

Maura ANGHEL