Clătitele în jurul lumii

Oricât de simplă sau de sofisticată ar fi bucătăria unui popor, există un lucru care le unește pe toate: clătita. Prezentă în diverse forme, de la bliniurile rusești la crêpes-urile franțuzești, clătita este cu adevărat un simbol al gastronomiei universale.

Primele semne ale existenței clătitelor datează din perioada preistorică. Arheologii au descoperit dovezi ale preparării unor forme primitive de clătită în așezările din epoca pietrei. Erau preparate din ingrediente simple, cum ar fi făina de nuci sau cereale, amestecată cu apă.

În Antica Grecie și Roma, clătitele, cunoscute sub numele de „tagenias” sau „tagenites”, erau făcute din făină, lapte și miere și erau prăjite în unt. Poetul roman Cratinus și alte surse antice menționează aceste delicatese, sugerând popularitatea lor în rândul grecilor și romanilor.

În Evul Mediu, clătita a devenit populară în Europa, în special în perioada premergătoare Postului Mare din tradiția creștină. Aceasta era o ocazie de a consuma produse lactate și ouă înainte de perioada de post. În Franța, această tradiție a fost cunoscută sub numele de „Mardi Gras” sau Marțea Grasă, un răspuns la consumul excesiv de grăsimi.

În Rusia, clătitele, numite „blini”, sunt asociate cu tradițiile ortodoxe și sunt adesea servite în timpul sărbătorilor religioase, simbolizând soarele.

Varietăți și influențe culturale

De-a lungul timpului, fiecare regiune și-a adaptat propriile variante de clătite, încorporând ingrediente locale și preferințe culinare. De la clătitele groase și pufoase american style, la clătitele japoneze okonomiyaki, până la cele sud-indiene dosa, clătitele s-au transformat într-un fenomen global.

În România, clătitele sunt un desert popular, preparate adesea cu făină, lapte, ouă, zahăr și umplute cu gem, brânză dulce sau ciocolată. Sunt un preparat cu numeroase rețete și variații care să satisfacă orice gust. Pot fi servite și ca mic dejun, prânz sau cină, oferind o platformă pentru creativitatea culinară.

În era digitală, clătitele au câștigat și mai mult teren, fiind vedete în numeroase postări pe rețelele sociale, unde bucătari amatori și profesioniști își etalează creațiile culinare în forme și arome diverse.

De la umilele sale începuturi la statutul de mâncare iubită la nivel global, clătita a avut o evoluție remarcabilă. Fiind mărturie a ingenuității și adaptabilității culinare umane, rămâne un simbol al tradiției și inovației în lumea culinară.

În Franța, clătitele sunt cunoscute sub numele de „crêpes” și sunt subțiri, fiind servite adesea cu gem, ciocolată, fructe sau chiar ingrediente sărate. În Rusia, sunt clătite groase, de obicei servite cu smântână și caviar. Britanicii au propriul stil de clătită, asemănător cu crêpe-ul, dar servit adesea cu sirop de artar sau zahăr și lămâie. Indienii au dosa, o clătită crocantă, făcută din orez și linte. Clătitele chinezești, utilizate adesea pentru rulourile cu rață peking, sunt subțiri și elastice.

Maura ANGHEL