Fostul director al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Craiova a fost trimis în judecată pentru fals în acte. El a folosit o diplomă falsă la angajare și a încasat lefuri de peste un milion de lei
Dimensiune font:
Bogdan Laurenţiu Bratu, fost director al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Craiova, a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru înşelăciune, el fiind acuzat că a folosit la angajare o diplomă falsă de licenţă, obţinând salarii necuvenite de peste un milion de lei.
Procurorii susţin că, în perioada mai 2014 - prezent, Bogdan Bratu a indus şi menţinut în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu ocazia încheierii contractului individual de muncă şi ulterior prin modificarea succesivă a acestuia prin acte adiţionale (2014 - 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licenţă emisă de Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, document de studii obţinut fraudulos.
Anchetatorii precizează că diploma de licenţă depusă de fostul director a fost desfiinţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la data de 16 martie 2016, prin sentinţa penală nr.727, dispusă în dosarul nr.15771/4/2015.
Conform Parchetului General, actele adiţionale încheiate au produs efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu sumele reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiilor deţinute fără drept.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 1.037.057 lei, reprezentând prejudiciul suferit.
În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a două bunuri imobile deţinute în coproprietate de către fostul director.
Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau