Germania lansează un proiect prin care oferă oamenilor 1.200 de euro fără ca aceștia să muncească. Peste 100 de oameni din Germania vor încasa vreme de trei ani suma de 1.200 de euro lunar, începând
Dimensiune font:
Germania lansează un proiect prin care oferă oamenilor 1.200 de euro fără ca aceștia să muncească.
Peste 100 de oameni din Germania vor încasa vreme de trei ani suma de 1.200 de euro lunar, începând din această lună. În schimb, ei vor trebui doar să răspundă la mai multe de chestionare. Este vorba despre un proiect-pilot pentru analizarea efectului unui venit de bază necondiţionat (VBN), scrie Deutsche Welle. Vestea că pot primi atâția bani lunar fără a face nimic i-a atras pe mulți. Mai bine de două milioane de oameni au aplicat pentru acest venit acordat gratuit, în cele din urmă au fost aleşi 122.
Cei interesați nu au trebuit să prezinte dovezi că sunt nevoiaşi sau că au venituri limitate. Mai mult, aceștia au voie să muncească cât vor de mult sau de puţin pe întreaga durată a proiectului. Nu au altă obligaţie faţă de finanţatori "decât să completeze în cei trei ani cât durează studiul şapte chestionare online", se arată pe site-ul proiectului. Totodată, alți 1380 de oameni completează la fiecare şase luni chestionarele fără a încasa venitul de bază. Ei vor primi doar o compensaţie bănească. Selecţia celor 122 de norocoși s-a făcut la voia întâmplării.
Banii pe care îi vor primi participanții provin de la aproximativ 150.000 de donatori privaţi. Beneficiarii nu trebuie să impoziteze acești bani, prin urmare vor primi direct în mână 1.200 de euro în fiecare lună, fără alte rețineri. În decursul celor 3 ani fiecare dintre cei 122 de oameni vor primi în total 43.200 de euro, o sumă destul de impunătoare. Suma totală care va fi cheltuită în acest proiect se ridică la aproximativ 5,2 milioane de euro. Inițiativa îi aparține unei asociații de utilitate publică din Berlin.
Iniţiatorii din cadrul asociaţiei "Mein Grundeinkommen" (Venitul meu de bază) sunt convinşi că plata necondiţionată a unei sume de bani către toţi cetăţenii ar rezolva multe probleme ale vieţii contemporane. Aceștia susțin că dacă presiunile asupra fiecăruia dintre noi, generate de grija de a câștiga banii necesari supraviețuirii ar dispărea, oamenii ar deveni mai liberi, mai creativi şi mai fericiţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau