Femeie reţinută după ce şi-a înjunghiat mortal partenerul, pe marginea DN 39

crima-Braila

Dimensiune font:

| 25-07-2024 10:30

O femeie a fost reţinută de procurorii din Constanţa după ce, în urma unui conflict spontan cu partenerul său, l-a înjunghiat mortal, pe marginea DN 39.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au transmis, joi, că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o femeie, acuzată de violenţă în familie sub forma omorului, ea fiin reţinută pentru 24 de ore.

”Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în dimineaţa zilei de 24 iulie 2024, în zona lizierei de pe marginea drumului naţional DN 39, vizavi de sediul RAJA din comuna Agigea, judeţul Constanţa, în cursul unui conflict spontan, inculpata a exercitat violenţe asupra victimei Halit Mustafa, concubinul său, constând în lovirea acestuia în regiunea toracică cu un corp tăietor-înţepător şi i-a provocat leziuni incompatibile cu viaţa”, a arătat sursa citată.

Joi, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a femeii, pentru următoarele 30 de zile, propunere care a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:07

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Fotografia care a încins internetul. Profesor de la Universitatea Bucureşti, îmbrăcat în femeie
23/07/2024 19:13

Un lector universitar a apărut in fata viitorilor studenti imbrăcat in femeie. Fotografia fost făcută luni la Universitatea Bucuresti, potrivit Marei Bănică. In imagini este lector universitar dr. Andrei ...

Luptele cu tauri, interzise în Columbia
23/07/2024 10:00

Preşedintele columbian Gustavo Petro a promulgat luni o lege care interzice luptele cu tauri in ţară, marcand astfel sfarşitul unei practici care a fost recunoscută de Constituţie ca făcand parte din cul ...

Bărbat din Bistrița, atacat de urs
23/07/2024 09:45

Un bărbat a fost atacat, luni după-masă, de un urs, in extravilanul localităţii Santioana din comuna Mărişelu, judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de ...

Tată și fiică, uciși de fulger
23/07/2024 09:23

Un tată şi fiica sa in varstă de 11 ani au murit după ce au fost loviţi de fulger in Munţii Balcani din Bulgaria, informează DPA. Bărbatul şi cei doi copii ai lui se aflau in drumeţie in apropiere de ...

A murit singurul violonist român inclus în Oxford Dictionary of Music, alături de George Enescu
22/07/2024 14:18

Romania este in doliu după pierderea unei mari personalităti muzicale. Un adevărat titan al muzicii romanesti a incetat din viată, lăsand in urmă un gol imens in inima culturii noastre. Renumitul artist, ...

Sărbătoare pentru 145.000 de români
20/07/2024 13:02

Aproape 145.000 de romani işi sărbătoresc onomastica, sambătă, de sărbătoarea Sfantului Prooroc Ilie. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 10 ...

Turiștii care hrănesc urșii îi condamnă la moarte
19/07/2024 11:43

Plenul Camerei Deputatilor a votat măsuri de gestionare a populatiei de ursi ca urmare a mai multor atacuri, unele soldate cu tragedii. Una dintre măsuri se referă la faptul că ar trebui impuscati in perio ...

Atenție de unde cumpărați peștele! Vă poate otrăvi!
18/07/2024 16:30

Omniprezente in mediu, microplasticele pătrund adanc in organismele peştilor, ajungand in număr mare in fileurile pe care le consumăm, relevă un studiu canadian publicat miercuri, informează AFP, potrivit ...

Curtea Supremă a SUA a suspendat execuția unui criminal
17/07/2024 09:08

Curtea Supremă a SUA a suspendat marţi execuţia programată a unui bărbat condamnat la moarte pentru uciderea unei octogenare in 1998 in Texas, in sudul Statelor Unite, notează AFP. Execuţia lui Ruben Gu ...

Cine este Kat Torres, influencerul care a avut o relație cu DiCaprio și care racola fete pentru prostituție
15/07/2024 15:00

Cand două tinere brazilience au fost date dispărute, in septembrie 2022, familiile lor si FBI-ul au lansat o căutare in SUA pentru a le găsi. Tot ce stiau era că acestea locuiau cu Kat Torres, influencer i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei