Iașul a atras cele mai multe fonduri europene din Regiunea de Nord-Est

1fonduri1
1fonduri2

Dimensiune font:

| 07-09-2020 00:00

Iașul are în derulare proiecte în valoare de 271 milioane de euro, investiții care au condus la crearea a peste 5.000 locuri de muncă * „Fondurile europene reprezintă singura alternativă viabilă pentru dezvoltarea Moldovei”, este concluzia la care au ajuns primarul Mihai Chirica, ministrul Costel Alexe și europarlamentarul Siegfried Mureșan, prezent ieri la Iași

 


Primarul Mihai Chirica, ministrul Mediului Costel Alexe și europarlamentarul Siegfried Mureșan a avut ieri, la Primăria Iași, o întâlnire în cadrul căreia principala tema abordată a fost cea a atragerii fondurilor europene. Edilul-șef a afirmat că Iașul a atras cele mai multe fonduri europene din zona Nord-Est şi are cea mai accelerată dezvoltare economică. „Sunt 271 milioane de euro atrași prin proiecte europene și care se consumă în prezent. Pe de altă parte, aceste proiecte au avut darul de a crea peste 5.000 de locuri de muncă. Fără accesarea fondurilor nerambursabile, aceste proiecte nu ar fi putut fi realizate cu bani din bugetul local sau cu fonduri guvernamentale”, a spus Mihai Chirica.

De trei ori mai mulți bani

La rândul său, europarlamentarul Siegfried Mureșan a menționat faptul că România a atras de la Uniunea Europeană de trei ori mai mulți bani decât suma cu care a contribuit la bugetul Uniunii. „De la aderare și până în prezent, țara noastră a contribuit la bugetul UE cu 18 miliarde de euro. În acest timp, România a accesat fonduri de 54 miliarde de euro, iar de la 1 ianuarie 2021 va avea la dispoziție cea mai mare sumă de până  acum: 80 miliarde de euro pentru următorii șapte ani. Banii sunt destinați pentru dezvoltarea regională, mă refer la extinderea rețelelor de gaze, apa și canalizare, electricitate, dar și pentru sprijinirea sectorului agricol, prin subvenții directe acordate fermierilor, dar și pentru dezvoltarea rurală prin tehnologizare”, a spus acesta.

Siegfried Mureșan a făcut referire la alte două lucruri: faptul că Uniunea Europeană alocă fonduri pe două direcții care, până acum, nu au făcut obiectul unor axe de finanțare – digitalizare și ecologizare - și că banii din ceea ce se numește fondul de redresare și reziliență ar putea fi utilizați, de asemenea, pentru dezvoltare regională. „La propunerea mea, am inclus în raportul legislativ al Parlamentului European creşterea prefinanţării pe Fondul de redresare şi rezilienţă de la 10% la 20%. Dacă votul final în Parlament va confirma propunerea mea, vor veni mai mulţi bani mai rapid pentru ca primarii şi preşedinţii de consilii judeţene să poată da drumul la lucrări mai repede şi să creeze locurile de muncă mai rapid”, a afirmat Mureşan. Potrivit acestuia, sunt 750 de miliarde de euro disponibili pentru următorii patru ani pentru toate statele Uniunii, din care României îi revine 33 miliarde de euro.

Extinderea rețelei de gaz

Și ministrul Costel Alexe susține că orice altă resursă din bugetul Uniunii Europene este binevenită. „În judeţul Iaşi avem astăzi reale probleme în alimentarea locuinţelor cu gaze naturale, sperăm, domnule Siegfried Mureşan, ca şi în următorul exerciţiu financiar, pe lângă aceşti 900 de milioane de euro, România să beneficieze de resurse pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de gaze naturale. Eu, ca ministru al Mediului, mă bucur mai mult pentru că reducem presiunea de pe pădurile României, iar judeţul nostru, ca de altfel întreaga Moldovă, are această problemă. După cum bine ştiţi, comparativ cu alte state europene, România cu 36% grad de racordare stă mult sub Ungaria, care e la 90%, sau Republica Moldova, care e la 76%”, a afirmat Alexe. Tudor DAMASCHIN

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Ce pensii speciale mai încasează ieșenii - Eroii ieșeni ai Revoluției primesc, lunar, câte 1.000 de euro de la stat!
27/06/2024 23:35

Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), la Iasi se regăsesc in evidentă si plată peste 14.000 beneficiari de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale. Cele mai ...

Nunți ca-n filme, la Iași. Cum arată petrecerea perfectă, în 2024
27/06/2024 22:33

Cand vine vorba de nunti, moda se schimbă de la un an la altul, sustin cei care se ocupă de organizarea acestor evenimente. Astfel, anul 2024 a venit cu foarte multe noutăti, iar tinerii indrăgostiti din Ia ...

Un cioban, mai tare la bătaie decât doi horticultori
27/06/2024 22:32

* el cu ciomagul, ei cu bărdiţa şi cuţitul * n-a mai fost nevoie şi de intervenţia cainilor * mai tarziu, cateva kilograme de caş au reinstaurat pacea Vasile L. şi Gheorghe H. locuiesc intr-un sat din ...

Braconierii din Costuleni susţin că mistreţii erau deja morţi
27/06/2024 22:31

* cei şase indivizi aproape că au fost prinşi in flagrant de către Poliţia de Frontieră * veniseră cu maşina la marginea pădurii, aveau camere cu termoviziune, proiectoare, precum şi arme de vanătoar ...

Evaluarea Naţională - Aproape 300 de elevi ieșeni au absentat la examenul de Matematică
27/06/2024 22:30

Puţin peste 95% dintre elevii inscrişi la Evaluarea Naţională s-au prezentat in cele 167 de centre de examen din judet pentru a susţine cea de-a doua probă scrisă, cea de Matematică. La această probă ...

Război de culise între Olaf Scholz și Ursula von der Leyen: de la ce a plecat totul?
27/06/2024 16:33

Comisia Europeană (CE) urma să prezinte iniţial un raport scris cu privire la opţiuni in vederea finanţării unei consolidări a industriei europene a apărării, in cadrul summitului european de joi, ins ...

RAM, arhitectura comunității. Inovație, identitate și puterea competițiilor de excelență
27/06/2024 15:07

Arhitectura, in complexitatea sa, depăseste cu mult simpla constructie de clădiri. Reprezintă o expresie a identitătii, culturii si valorilor unei comunităti, avand capacitatea de a influenta starea de bin ...

Distracțiile de vară pentru copii. Aventuri și bucurii fără sfârșit
27/06/2024 15:05

Parcurile de distractii sunt destinatii preferate pentru familiile cu copii pe timp de vară. Acestea oferă o varietate de atractii si activităti care fac inima să bată mai repede si creează amintiri de ne ...

Festivalul Arhitecturii de la Iași, un liant cultural și profesional
27/06/2024 15:00

  Festivalul Arhitecturii de la Iasi, un liant cultural si profesional * dialog cu Alin Enver Hoblea, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, filiala Iasi - Iasul găzduieste in aceste zile Reg ...

Copil la un pas de moarte, din cauza intoxicării cu fum
27/06/2024 14:49

 Un copil in varstă de 7 ani s-a intoxicat cu fum, joi, după ce a incendiat, din joacă, apartamentul situat la parterul unui bloc din municipiul Piatra-Neamţ. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei