„Fondurile europene nu sunt o himeră”

* omul de afaceri a vorbit despre problemele întâmpinate de firme în accesarea banilor comunitari în exerciţiul financiar 2007-2013 şi despre domeniile care ar putea aduce câştiguri cu investiţii minime * acesta a explicat de ce România a ajuns o ţară de manageri de proiect şi cum sistemul de învăţământ „pregăteşte” viitori şomeri

- Cât este de greu ca o autoritate privată sau publică să atragă fonduri europene nerambursabile?
- Toată lumea trebuie să înţeleagă că accesarea fondurilor europene este o prioritate nu numai pentru autorităţi, ci şi pentru mediul de afaceri, în perspectiva dezvoltării societăţii româneşti. Fondurile europene nu trebuiesc privite ca o himeră. Sunt nişte reguli care trebuiesc respectate cu stricteţe de beneficiarul banilor europeni. O societate privată sau una cu capital de stat trebuie să îndeplinească un cumul de factori care ţin de masterplanul de dezvoltare, o analiză de piaţă, un program coerent în ceea ce priveşte etapele de urmat pentru accesarea fondurilor europene.

- În primul exerciţiu financiar postaderare, 2007-2013, nu am reuşit să accesăm suficiente fonduri, ce credeţi că trebuie făcut?
- Cred că ar trebui o analiză reală a ceea ce s-a reuşit să se obţină în această primă etapă de finanţare, să vedem care au fost problemele din această perioadă şi ce neajunsuri a constatat Comunitatea Europeană. Să vedem care sunt necorelările din punct de vedere legislativ şi ce trebuie făcut pentru perioada următoare, în aşa fel încât pentru etapa a doua, 2014-2020 să avem un grad de absorbţie mult îmbunătăţit. Din punctul meu de vedere, gradul redus de absorbţie a fondurilor europene poate fi analizat şi din perspectiva în care multe firme nu au fost pregătite pentru a accesa bani nerambursabili.

- Care consideraţi că au fost principalele probleme în perioada 2007-2013?
- Multe fonduri sunt diminuate acum după ce s-a stabilit că nu s-au respectat normele europene privind achiziţiile publice. Legislaţia pe acest segment a suferit în România modificări succesive, cel puţin în ultimii ani. Nu cred că este normal ca într-un an să apară 6-7 modificări în acest domeniu. Cred că este nevoie de o disponibilitate a legiuitorului de-a aplica o bază legislativă unitară. Firmele care vor bani europeni au o problemă şi în ceea ce priveşte modul în care trebuie să scrie un proiect. Pentru a fi eligibil, un proiect trebuie să îndeplinească anumite criterii, dar sistemul trebuie să fie clar definit. Pe anumite programe, statul încasează foarte mulţi bani europeni. Spre exemplu, resursa umană dintr-un proiect, care poate fi între 15% şi 30%, depinde de program, este impozitată pe total cu 60%. Nu e normal ca tot el, statul, să nu facă eforturi pentru a susţine aceste proiecte cu bani europeni şi să ajungem, ca anul trecut, să avem aproape toate programele blocate. Statul trebuie să asigure cotele de finanţare prevăzute în proiect, iar la buget să existe aceste sume. Fondurile europene trebuie tratate cu prioritate pentru etapa a doua postaderare. Ele pot determina dezvoltarea societăţii româneşti atât timp cât vom crea structuri care să analizeze şi să scrie proiecte de foarte bună calitate pentru a îndeplini toate criteriile Comunităţii, iar verificarea să pornească de la principiul că nu toţi beneficiarii fondurilor europene sunt hoţi. Trebuie să avem nişte reguli foarte stricte, când le-ai încălcat plăteşti, dar restul merge mai departe.

„O societate axată pe consum e falimentară”

- Care este rolul unei firme de consultanţă în accesarea banilor europeni?
- Unii beneficiari nu au pregătirea necesară pentru a derula un proiect. Ar fi normal să fie dispuşi să cheme alături o firmă de consultanţă. În perioada de preaderare o parte din aceste firme s-au limitat în a vinde maculatură. S-a creat această percepţie că firmele de consultanţă sunt întruchiparea unor şnapani care vând materiale xeroxate. Unii chiar au făcut asta, pentru că au speculat necunoaşterea oamenilor de bună credinţă şi le-au pus în braţe un dosar de 200-300 de pagini care nu însemna nimic. Dar nu toate sunt la fel. Cred că pentru a accesa fonduri europene într-un volum cât mai mare să externalizăm aceste servicii, aşa cum s-a făcut în Polonia. Acolo s-a înţeles că e mai convenabil dacă externalizezi partea de urmărire a implementării proiectelor şi scapi de cheltuieli foarte mari.

- Cum vedeţi problema regionalizării în contextul gradului de absorbţie?
- Cred că totul ţine de ritmul în care facem acest proces. Cred în regionalizare pentru că centralismul nu are soluţii benefice pentru toate zonele. Consider că etapele regionalizării trebuiesc armonizate cu noul exerciţiu financiar ce începe în 2014. Pentru că atunci când dai drumul unui program de finanţare nu mai schimbi nimic la el.

„Efortul regionalizării trebuie asumat anul acesta“

- Care ar fi zonele care aduc plus valoare şi în care ar trebui să se investească în următoarea perioadă?
- Din punctul meu de vedere, agricultura a fost un domeniu în care s-a spus întotdeauna „lasă, că merge şi aşa”. Acum doi ani toată lumea era exaltată de producţiile record realizate în România. Am uitat de acest domeniu în iarna lui 2011 şi ne-am adus aminte anul trecut când a fost secetă şi ne-am dat seama că trebuie să importăm. Este un domeniu care produce efect imediat şi nu cere foarte mult, dar nu merge ca vaca pe care o foloseşti ziua la plug, să aştepţi să dea seara lapte din belşug.

„Avem o ţară de manageri”

- Şi ce ne lipseşte să facem acest domeniu să crească?
- Statul trebuie să se implice să ajute acest domeniu în aşa fel încât, într-o perioadă de 10-15 ani, să crească. Noi ne facem strategii pe 1-3 ani, pe timpul unui program de guvernare. Alternanţa la putere e bună, atât timp cât ea reflectă o strategie pe termen mediu şi lung. Când avem şapte guverne într-o legislatură nu putem avea pretenţii la o continuitate din punct de vedere economic.
Proiectele europene trebuie să ne ajute să încurajăm producţia şi nu consumul. O societate axată pe consum este, după părerea mea, falimentară. Plus valoarea se realizează în producţie. Un alt aspect important este creşterea productivităţii muncii. Acest indicator este primordial pentru perioada următoare. Nu poţi avea un raport echilibrat între venituri şi cheltuieli atât timp cât costurile cu forţa de muncă reprezintă între 20%-30%. Pentru a-şi specializa angajaţii societăţile trebuie să caute diferite programe de formare a personalului.

- Cum vedeţi piaţa muncii având în vedere experienţa în domeniul dezvoltării resurselor umane?
- Consider că există o lipsă de schimb de informaţii privind domeniile prioritare şi unde ar trebui să se ducă forţa de muncă. Universităţile contribuie, involuntar, la creşterea ratei şomajului în zona tinerilor. Nu există un schimb de informaţii între piaţa muncii şi şcoală. Mulţi tineri vor să facă o facultate doar pentru a obţine o diplomă, dar nu sunt consiliaţi şi se trezesc după 3-5 ani că au cheltuit banii părinţilor, au făcut ceva ce nu le place şi domeniul poate nu mai are căutare. Din păcate, facultăţile nu au o relaţie cu societatea, cu mediul de afaceri, cu piaţa muncii. Sunt universităţi care funcţionează pe criterii strict economice. Aceste instituţii sunt interesate de volum, pentru că de acolo îşi încasează banii, nu de calitate. Aşa am ajuns la paradoxul că formăm serii întregi de studenţi pe un domeniu care nu mai este căutat şi ne trezim că oamenii aceia din momentul în care au ieşit din şcoală se transformă în şomeri cu studii superioare. Vin apoi, după ce i-am pregătit 5 ani în facultate, la cursuri de reconversie profesională. Aşa ajung să urmeze cursuri de manager de proiect şi formator. Avem o ţară de manageri.
(Alina Stan)