136 misiuni ale pompierilor în ultima săptămână
Dimensiune font:
Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 136 situaţii de urgenţă, în medie de 19 de ori pe zi. Este vorba de 24 incendii, 10 alte intervenţii (transport persoane, degajări arbori, deblocări uşi), o misiune de asigurare/supraveghere a zonei de producere probabilă a unei situaţii de urgenţă şi 98 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical. În trei situaţii, riscul generării unor evenimente grave a fost înlăturat până la sosirea echipajelor inspectoratului de către membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 98 persoane. Totodată, au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de peste 2.000.000 lei. În urma situaţiilor de urgenţă s-au înregistrat pagube materiale în valoare de circa 60.000 lei. „La sfârşitul săptămânii, inspectorii de prevenire au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 4.000 pentru nerespectarea normelor de prevenire şi stingere pe timpul arderii resturilor vegetale”, a precizat plutonier major Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau