„ȘPAGĂ ÎN VAMA SIRET”. 240 de ani de pușcărie pentru lotul polițiștilor de frontieră
Dimensiune font:
După ce Curtea de Apel Suceava a dat pedepse cuprinse între 5 luni și 3 ani de închisoare, cu suspendare, în dosarul „Şpagă în Vama Siret”, ieri după-amiază, Înalta de Casație și Justiție a dat verdictul final, iar sentința a căzut ca un fulger peste cei 66 de inculpați. 48 de polițiști de frontieră au primit câte 5 ani de închisoare cu executare, ceea ce înseamnă 240 de ani în spatele gratiilor, iar față de alți 14 s-a decis condamnarea la 2 ani cu suspendare. Cei mai ușor au scăpat cei patru lucrători vamali puși sub acuzare în acest dosar, care au primit câte 5 luni cu suspendare termen de încercare pentru o perioadă de 2 ani şi 5 luni.
Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011, cei 62 de poliţişti de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, suma totală de 3.643.513 lei (circa 900.000 de euro) şi alte bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privind controlul la frontieră şi a le permite introducerea în România a unor bunuri (în general ţigări din Ucraina) peste limita legală admisă.
„Banii colectaţi de la cetăţenii care tranzitau punctul de frontieră erau ascunşi în diverse locuri din incinta PTF Siret, mai ales în mobilierul Laboratorului criminalistic, iar la finalul turei erau împărţiţi conform unor cote stabilite, fiecare primind, prin redistribuire, o parte din mita încasată în cursul turei (cuprinsă între 8.000 şi 25.000 de lei), în funcţie de riscul asumat şi de <încasările> realizate. Sume de bani din mită reveneau şi şefilor de grupă, de tură, precum şi şefului PTF Siret, Anea Aurel, cei care fie coordonau, fie îngăduiau activitatea infracţională amintită.
Conform înţelegerii, infracţiunile de corupţie au fost săvârşite prin contribuţii diferite, în funcţie de repartizarea lunară pe grupe (corespunzătoare turelor de lucru), precum şi în funcţie de repartizarea zilnică pe posturile punctului de control trafic”, se arată în actul de sesizare al Curţii de Apel Suceava.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau