Acuzaţii de corupţie la Liceul Puieşti

default

Dimensiune font:

| 25-07-2014 12:30

Profesorul pensionar Petruş Andrei, din comuna Puieşti, acuză corupţia din Liceul Puieşti, liceu pe care l-a condus câţiva ani şi unde a fost profesor până la ieşirea la pensie * în principal, acuzaţiile sunt aduse fostului primar Vasile Vieru, proaspăt condamnat pentru de corupţie, fals intelectual şi înşelăciune în dauna Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, la trei ani de închisoare cu suspendare * fostul primar Vasile Vieru şi soţia sa, Ecaterina Vieru, sunt pensionari de mai bine de zece ani şi tot de atunci predau la Liceul din Puieşti, având şi salariu şi pensie * Petruş Andrei aduce acuze grave privind anumite fapte de furt, precum şi comportamentul preotului Vasile Alexandru, din comuna Puieşti, care pune în genunchi la biserică enoriaşii ca să se roage „ca DNA-ul să nu-l bage la puşcărie pe fostul primar Vasile Vieru” 

Unul dintre cei mai cunoscuţi profesori, scriitor şi publicist, membru al „Academiei Bârlădene”, profesorul Petruş Andrei, aduce acuze serioase referitoare la fapte de corupţie din Liceul Puieşti. El a precizat că îşi asumă cu responsabilitate tot ce-a scris într-o scrisoare, insistând că doar făcute publice asemenea fapte, pot fi combătute. Vă prezentăm mai jos, scrisoare, aşa cum a fost concepută de profesorul Petruş Andrei.
Rezultatele proaste pe care Liceul din Puieşti le obţine de câţiva ani buni încoace au câteva zeci de cauze, pe care cei îndreptăţiţi să le analizeze şi să le sancţioneze drastic, le pot înlătura până la începerea noului an şcolar. Sperăm. Una dintre aceste cauze este şi aceea că tot de ani buni, doi pensionari Vieru Vasile, recent condamnat la trei ani de puşcărie pentru delapidarea fondurilor europene, şi consoarta lui, Vieru Ecaterina, au în fiecare an catedre întregi de matematică şi respectiv limba şi literatura română. Un curriculum vitae al doamnei profesoare de pildă, poate impresiona până la lacrimi firile mai sensibile. A făcut facultatea pe la fără frecvenţă, cu sarsanalele, cum se spune, obţinând performanţa de a rămâne repetentă. S-a fixat de pe catedra de limba franceză pe catedra de limba română ilegal, cu sprijinul inspectoarei generale adjunt Tănase Paraschiva, verişoara ei primară, soţia şefului miliţiei judeţene Eugen Tănase, colonel, care, după câte se spune, a ucis o bătrână la Soleşti, fiind beat la volan şi scăpând bineînţeles, basma curată.
Tot doamna profesoară a luat definitivatul abia a treia oară, fiind ajutată de acceaşi Tănase Paraschiva, de tristă amintire. ~n cei 50 de ani de când funcţionează în învăţământ, Vieru Ecaterina n-a ţinut nicio lecţie deschisă, n-a scris un referat, n-a făcut o prezentare de carte, n-a participat la nicio activitate metodică la Bârlad, cerând colegilor să o treacă prezentă; de câte ori a venit brigada inspectoratului s-a îmbolnăvit subit, aducând scutir peste scutiri. Neavând nici ea şi nici soţul niciun grad didactic, cer în fiecare an să aibă şi pensii şi salartii, în timp ce sute şi mii de absolvenţi ai facultăţilor de profil (matematică, stiiţe umanistice – n.r.), sunt şomeri. Legea învăţământului sau statutul cadrelor didactice prevăd că numai cadrul didactic având gradul I şi care a obţinut rezultate la nivel judeţean, naţional şi internaţional să fie menţinut (în interesul învăţământului) încă cel mult trei ani! Vieru Ecaterina ia de la stat şi pensie şi sdalr de zece ani, ceea ce, după opinia mea, este o infracţiune la fel de gravă ca a soţului ei, statul fiind păgubit în acest fel de o sumă enormă”
, scrie profesorul Petruş Andrei.
„Lăcomia lor este insaţiabilă”
Nu aş fi atras atenţia opiniei publice asupra acestor infractori dacă un coleg nu ar fi venit să-mi spună că nu s-a încheiat bine anul şcolar şi cei doi (familia Vieru Vasile şi Ecaterina – n.r.) i-au spus directorului Liceului din Puieşti, Gherghescu Constantin <, scrie în continuare profesorul Petruş Andrei.
În atenţia protopopului Vasile Lăiu!
Aş avea o rugăminte şi pentru preacucernicul părinte protopop Vasile Lăiu, dacă se poate să corijeze atitudinea preotului Vasile Alexandru, din parohia Puieşti. Am înţeles de la enoriaşi, că-i aşează în genunchi duminică de duminică în Sfântul Lăcaş, să se roage cu toţii ca DNA-ul să nu-l bage la puşcărie pe Vieru Vasile, în timp ce el şi consoarta sa stau pe scaunele aduce de acasă şi de care nu are voie să se apropie nimeni. Părinbtele e tânăr şi nu cunoaşte la oameni. Trebuie ca cei doi infractori să stea în genunchi şi enoriaşii pe scaune, că doar pe ei nu-i mai satură naiba de bani, Doamen iartă-mă!

Menţionez că nu fac niciun fel de politică decât aceea a învăţământului şi a culturii vasluiene şi naţionale. Mai precizez că sunt autor a 18 cărţi, prezent în peste 30 de antologii şi dicţionare şi tradus până în prezent în limbile franceză, germană şi engleză. Aştept ca organele abilitate din conducerea judeţului să-şi facă datoria, să sancţioneze cu severitate pe cei vinovaţi de această stare de lucruri şi să nu mai favorizeze infractorii în noul an şcolar şi în următorii”, încheie sesizarea profesorul Petruş Andrei, care este şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, printre altele.

Andrei BALABAN 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei