Administratorul unei pensiuni, bătut de clienţi pentru că nu a prelungit programul restaurantului
Dimensiune font:
Administratorul unei pensiuni din Gura Humorului a fost bătut, duminică noapte, de un grup de turişti care doreau prelungirea programului restaurantului şi piscinei din pensiune, iar ulterior doi dintre turişti au fost agresaţi de către angajaţii firmei de pază. Scandalul a fost aplanat de poliţişti.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, la pensiunea respectivă s-a cazat, duminică, un grup de turişti din Iaşi din care făceau parte şi patru bărbaţi cu vârste între 30 şi 34 de ani care au venit împreună cu soţiile sau prietenele lor. Aceştia au consumat băuturi alcoolice în restaurantul pensiunii până în jurul orei 22.00, când au vrut acces la piscina pensiunii şi au solicitat prelungirea programului la restaurant.
Personalul pensiunii le-a spus că piscina poate fi folosită până la ora 22.00 şi că restaurantul se închide la 23.00.
Ulterior, în jurul orei 23.30, grupul de turişti din Iaşi s-a întâlnit, în parcarea pensiunii, cu unul dintre administratori, care curăţa zăpada. Turiştii i-au cerut bărbatului explicaţii cu privire la programul piscinei şi al restaurantului, iar unul dintre clienţi, care era băut, i-a smuls administratorului lopata cu care curăţa zăpada şi l-a lovit pe acesta cu coada lopeţii.
În altercaţie au intervenit şi ceilalţi membri ai grupului din Iaşi, care l-au lovit la rândul lor pe administrator. Bărbatul a reuşit să scape, s-a refugiat în curtea locuinţei unui vecin şi a alertat firma de pază cu care pensiunea are contract.
Conform sursei citate, trei agenţi ai firmei de pază au venit la pensiune, unde i-au lovit pe doi dintre turişti, scandalul fiind aplanat după intervenţia poliţiştilor.
În prezent, poliţiştii fac cercetări pentru lovire atât în cazul turiştilor, cât şi al agenţilor firmei de pază.
sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau