Aer mai curat în jurul CET Holboca
Dimensiune font:
Finalizarea instalaţiei de la colectare uscată a cenuşii este cea de-a patra investiţie majoră din totalul celor şase derulate de municipalitatea ieşeană în cadrul unui vast proiect european vizând modernizarea sistemului de încălzire centralizat
În cursul acestei luni s-au încheiat lucrările de realizare a instalaţiei de colectare uscată a zgurii şi cenuşii de la CET Holboca ce fac parte din proiectul cu finanţare europeană derulat de Primăria Municipiului Iaşi pentru sistemul centralizat de termoficare al oraşului. „Noua instalaţie, cu o capacitate totală de 6 tone/oră, va colecta în stare uscată cenuşa provenită de la cazanul 2 pe huilă, în vederea conformării la standardele de protecţie a mediului înconjurător impuse de Uniunea Europeană”, spune Ana Maria Icătoiu, director comercial Dalkia Termo Iaşi. De-a lungul celor 18 luni de execuţie propriu-zisă, principalele lucrări au cuprins clădirea staţiei de compresare, cu o cameră de comandă complet automatizată, două vase de colectare a cenuşii amplasate lângă cazanul 2, conectate la 550 ml de conducte de transport al cenuşii, două silozuri de 1000 mc, respectiv, 500 mc de depozitare a cenuşii, prevăzute cu filtre pentru desprăfuire şi sistem de descărcare telescopic, două transportoare de zgură şi un siloz de 100 mc de depozitare a zgurii cu concasorul aferent.
Încă două investiţii finalizate anul acesta
Până în prezent, patru din cele şase lucrări din cadrul etapei 1 a Proiectului European ce are ca obiect sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Iaşi s-au încheiat deja. Este vorba de înlocuirea a 11 km din Magistrala 2 de termoficare, de reabilitarea pompelor de termoficare de la CET Tudor şi CET Holboca, de instalaţia de colectare uscată a zgurii şi cenuşii la CET Holboca şi de modernizarea cazanului de apă fierbinte CAF 3 din CET Tudor. Celelalte două lucrări se vor finaliza în următoarele 12 luni, aici fiind vorba de modernizarea cazanului de apă fierbinte CAF 1 din CET Tudor (martie 2015) şi de realizarea instalaţiei de desulfurare de CET Holboca (decembrie 2015). Tudor DAMASCHIN
* * *
16,4 MILIOANE LEI
Aceasta este valoarea investiţiei de la CET Holboca
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau