* cei mai mulţi dintre noi aşteptăm cu entuziasm vara pentru a ne bucura de vremea frumoasă, de grătare, vacanţe şi concedii * există însă şi băcăuani care nu sunt la fel de entuziaşti * sunt cei care suferă de alergiile la soare, la îngheţată şi chiar la bere
Conform doctorului Gabriela Ungureanu, medic specializat pe alergilogie şi imunologie, există şi băcăuani care nu se pot bucura de vară. O singură rază de soare e de ajuns pentru a-i face să se retragă în case sau să dea buzna în farmacii după medicamente. Sunt acele persoane care suferă de urticarie solară sau de o formă mai severă de alergie, numită dermatită solară. Aceste cazuri, deşi rare, pot fi întâlnite şi în Bacău. „Am o pacientă care este într-o permanentă luptă cu soarele. Vă închipuiţi că nu este deloc plăcut să apară aceste eriteme buloase pe zonele de expunere: faţă, gât, mâini. Te simţi ca un ciumat”, spune medicul Gabriela Ungureanu.
În plus, există şi persoane alergice la...îngheţată. „Alergiile la îngheţată se împart în două. Prima categorie este, de fapt, alergia la rece, pe care poţi să o ai şi iarna, când ţi se umflă şi se înroşesc extremităţile care nu sunt protejate: mâini, nas, faţă. Dacă ţii un pachet de îngheţată în mână şi zona devine roşie şi se umflă, este vorba de această alergie la frig. Cealaltă formă e alergia la excipienţi pentru că îngheţata din comerţ nu e precum cea de acasă. Am pacienţi care îşi fac îngheţată acasă şi nu păţesc nimic, dar care atunci când cumpără îngheţată şi o consumă dezvoltă această formă alergică. Îngheţata din comerţ are coloranţi, are conservanţi, are tot felul de excipienţi”, a declarat doctorul Ungureanu.
În plus, sunt şi băcăuani pentru care o bere rece pe o terasă nu e o oază de răcoare, ci se poate transforma într-un adevărat chin.
Cristina Maria Cucu
Specialiştii atrag atenţia şi asupra înţepăturilor de insecte: căpuşe, viespi, albine sau chiar păianjeni. Albinele, de exemplu au cel mai mult venin şi sunt cele mai agresive insecte în perioada mai-iunie, în timp ce viespile „atacă” la sfârşit de vară, început de toamnă. Înţepătura lor poate provoca şocuri anafilactice persoanelor alergice, şi chiar decese.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau