Amenzi de peste 83.000 de lei la brutării
Dimensiune font:
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a demarat mai multe controale. Acestea au avut loc în cadrul campaniei de identificare şi combatere a cazurilor de muncă nedeclarată, precum şi de verificare a respectării prevederile legale de securitate şi sănătate în activităţile de fabricare a produselor făinoase şi a celor de brutărie. Inspectorii au controlat 44 de firme, 21 fiind amendate cu o sumă totală de 83.100 lei. „În principal, campania a avut ca obiectiv diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea, de către angajatori din domeniul fabricării produselor de brutărie şi a produselor făinoase, a prevederilor legale menţionate. De asemenea, s-a urmărit eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate”, a declarat directorul executiv al ITM, Romeo Butnariu.
Lidia Diaconu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau